S-a deschis un nou magazin CCC în Plaza România
La Plaza România, renumitul retailer de încălțăminte și genți își așteaptă clienții într-un nou magazin, situat la primul etaj și având o suprafață de aproximativ 425 de metri pătrați. Deschiderea noului magazin CCC le va oferi consumatorilor motive în plus pentru a se bucura de cumpărături. Cu ocazia inaugurării noului magazin, în weekendul 28 – 30 noiembrie, produsele din noua colecție de genți și încălțăminte vor avea prețuri reduse cu 20%.
Sursa de inspirație pentru colecția din magazinul CCC a fost stilul New York, asociat cu luxul, flerul și un dram de nonșalanță. Clientele Plaza România nu vor rămâne indiferente la gențile și rucsacii cu ciucuri, detalii metalice și lanțuri, care reflectă perfect tendințele de top de pe podiumurile din întreaga lume. Oferta CCC pentru bărbați include o linie de pantofi din piele de înaltă calitate – Lasocki for Men -, care cuprinde atât pantofi clasici, formali, ghete casual la modă, cât și bocanci. În ceea ce îi privește pe cei mici, personajele lor preferate marca Disney și Marvel – eroii din desenele cu Mickey & Prietenii, Mașinile, Avioanele, Zânele, Omul Păianjen și Violeta – apar în colecția CCC pentru acest sezon.
Deschiderea noului CCC din Plaza România a fost precedată de inaugurarea unui alt magazin al aceluiași retailer la București Mall, inaugurare care a avut loc pe 3 octombrie 2014. Magazinul din incinta primului centru comercial modern din România se află la subsol și are o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați. Deschiderea noilor magazine CCC din cele două mall-uri face parte din strategia de extindere și modernizare a Plaza România și București Mall.