Schneider Electric lansează serviciul de management energetic de la distanţă
Această soluţie obţine informaţiile privind energia şi le face disponibile fără a fi necesară instalarea unui software sau a unor servere, eliberând astfel beneficiarii de nevoia unei staţii de lucru dedicate.
Flexibil, eficient, economic şi uşor de implementat, Remote Energy Management identifică oportunităţi de eficienţă energetică, stabileşte un plan de îmbunătăţire şi urmăreşte impactul soluţiilor implementate.
„Numeroase companii mari achiziţionează aplicaţii software complexe de gestionare a energiei şi angajează experţi în energie pentru a-şi atinge obiectivele de eficientizare. Însă o companie mică sau mijlocie nu dispune întotdeauna de resursele financiare necesare pentru astfel de soluţii sau nu consideră o asemenea investiţie justificată în raport cu nevoile proprii. Pentru a veni în întâmpinarea celei de a doua categorii, a fost dezvoltată soluţia Remote Energy Management, care reduce costurile cu energia, este uşor de instalat, îmbunătăţeşte activitatea şi productivitatea prin eficienţă şi confort”, declară Saulo Spaolanse (foto), preşedinte Schneider Electric România.
Remote Energy Management de la Schneider Electric dispune de o interfaţă prietenoasă şi oferă posibilitatea de a urmări şi înţelege consumul de energie prin trei metode principale.
Prima metodă este analizarea economiilor de energie care vizează realizarea unui profil de consum pentru a identifica tiparele de consum ale organizaţiei, istoricul şi costurile, permiţând ulterior compararea profilului locaţiilor, precum şi stabilirea consumului mediu al tuturor locaţiilor.
De asemenea, REM se asigură de respectarea standardelor internaţionale pentru măsurare şi verificare, prin prognozarea efectului eforturilor de eficienţă energetică dintr-o instalaţie şi verificarea planului de economii prognozat. Totodată, identifică zonele de îmbunătăţire adaptate unei instalaţii şi setează parametrii de nivelare a vârfurilor de cerere, corectează factorul de putere şi controlul energiei, optimizează orarele de funcţionare şi configurează echipamentele pentru a evita producerea unor vârfuri de consum costisitoare.
Cea de-a doua metodă constă în estimarea exactă a valorii facturilor la energie şi evaluarea costurile utilităţilor la alte tarife.
Nu în ultimul rând, REM demonstrează sustenabilitatea prin raportarea amprentei de carbon şi afişarea grafică a datelor privind consumul, inclusiv emisiile de CO2. Totodată, noul serviciu web de la Schneider Electric estimează performanţa întreprinderii şi identifică instalaţia care necesită acţiuni corective, modificând obiectivele de câte ori este nevoie.