Secretul unui program de well-being pe care și-l dorește oricine
În urmă cu patru ani, când preocupările pentru programe de well-being pentru angajați erau într-o fază incipientă, Raiffeisen Bank a realizat un sondaj printre angajați pentru a afla ce i-ar face să aibă o stare de bine. Sondajul a fost elaborat cu ajutorul specialiștilor în psihodiagnoză organizațională, adică antropologi, psihologi, sociologi și alții. Au fost concepute mai multe seturi de întrebări, pentru a afla care este „fotografia” organizației pe subiectul stare de bine, mai precis cum ar arăta agregat un „well-being index”, care sunt nevoile și așteptările angajaților cu privire la organizarea unor evenimente din această categorie, ce tipuri de nevoi poate acoperi un astfel de program și care este apetența oamenilor pentru a participa la evenimente pe subiecte predefinite.
„Răspunsurile la aceste întrebări ne-au ajutat să conturăm
programul RStyle ca un creator de contexte de echilibrare individuală pe șase piloni”, spune Dan Dițoiu, Training Business Partner, Direcția Resurse Umane Raiffeisen Bank.
De la început, well-beingul a fost definit și înțeles ca un concept care se referă, în esență, la calitatea vieții. Dacă unele studii spun că angajații mulțumiți sunt mai productivi și că există o legătură între cele două zone, echipa care a conceput programul de well-being al Raiffeisen Bank și-a dorit să pună la dispoziția angajaților un program gândit exclusiv pentru a-i face să se simtă bine, fără să li se ceară nimic în schimb. „Dincolo de studii, oamenii sunt înzestrați cu receptori suficient de puternici, care «să le dea de știre» că sunt tratați ca oameni și că sunt echilibrați. Ei simt dacă își doresc nu doar să rămână în organizație, ci și să aibă disponibilitatea de a investi «the extra miles» când nimeni nu le-o cere, ci doar pentru că anumite contexte generează conjunctural și astfel de momente”, explică Dan Dițoiu.
Astfel, pornind de la ideea că well-beingul înseamnă echilibru, Raiffeisen Bank a lansat, în urmă cu circa trei ani și jumătate, programul „RStyle- Trăiește echilibrat”.
„Știm că există o legătură între a investi în dezvoltarea profesională a angajaților pentru a face față provocărilor profesionale și a obține rezultate, și ne-am gândit că o legătură similară trebuie să existe și între dezvoltarea noastră ca oameni și echilibrul individual, care te ajută să rămâi în «parametri funcționali» ca om”, spune Dan Dițoiu.
Program cu șase piloni
Au pornit de la premiza că oamenii au nevoie de sănătate fizică, echilibru emoțional și relații sănătoase. Pentru că rezultatele sondajului realizat în companie au confirmat această ipoteză, programul a fost gândit pe șase piloni: RSport, RFood, DevelopR, RParenting, TogetheR și TravelR.
RSport și RFood răspund nevoii de sănătate și sport. DevelopR și RParenting răspund nevoii de dezvoltare personală cu impact în relaționarea cu ceilalți – colegi sau familie. TogetheR răspunde nevoii de a aparține, de a fi alături de colegi și altfel, dar și de a fi într-un context organizațional împreună cu familia. Pilonul este generator de „quality time”. TravelR răspunde nevoii de a avea contexte și alternative „filtrate” de petrecere a momentelor mici (weekenduri) de relaxare dintr-un an sau a celor mari (concediile).
„Sub acești piloni, RStyle desfășoară de la început și până în prezent evenimente de well-being (stare individuală de bine), aliniate cu așteptările exprimate în sondaj”, adaugă Dan Dițoiu.
Programul a fost lansat cu un mesaj din partea președintelui băncii, urmat de un flash mob într-un mall din București și de promovarea video-ului cu flash mobul în rândul angajaților. Acest lucru le-a dat încredere că programul de well-being este gândit pentru ei, pentru nevoia lor de relaxare, de a se simți bine. Apoi au urmat evenimentele propriu-zise, atât în București, cât și în țară.
Offline și online
Au organizat evenimente sportive, conferințe de dezvoltare personală cu speakeri, dialoguri cu specialiști în parenting sau nutriție, campanii online de autocunoaștere pe componente psihologice, urmate de workshopuri de facilitare a înțelegerii, evenimente culturale, tabere de educație nonformală pentru copii etc. Mai exact, au fost peste 150 de evenimente anual. Orice eveniment are atașat un proces liber de „sign in”, la libera alegere a potențialului participant. În ceea ce privește programele de pe platforma online, acestea sunt la dispoziția angajaților oricând, în mod repetat, atât de la serviciu, cât și de acasă.
RStyle a trecut printr-o etapă de un an de zile de credibilizare, timp în care oamenii au văzut că nu există constrângeri la înscriere și că nimeni nu le cere nimic la schimb după participare. „După primul an, datele sondajului inițial nu mai erau suficiente, și ne-am întrebat cum să facem ca inițiativele pentru evenimente să vină de la ei”, spune Dan Dițoiu.
Astfel, a fost lansată componenta denumită „TU faci RStyle”, care oferă echipelor locale cadrul de well-being definit de RStyle, încurajând ca subiectele alese, perioada și modalitatea de organizare să fie exclusiv locale.