Semne bune
Potrivit lui Bogdan Florea, directorul general al Trenkwalder Sobis, in primele doua luni ale lui 2010, au fost plasati de doua ori mai multi oameni in noi locuri de munca decat in perioada similara din 2009. Cele mai multe solicitari au venit din productia electronica si auto, din tehnologia informatiei si din sectorul bancar. Orasele Bucuresti, Sibiu, Cluj-Napoca si Timisoara figureaza cu numarul cel mai mare de solicitari de personal, ele vizand IT-istii, inginerii, consultantii de vanzari, specialistii din domeniul financiar/controlling, dar si muncitorii calificati si necalificati. Trenkwalder Sobis ofera servicii de consultanta in HR, training si cercetare de piata. Anul trecut, compania a realizat la nivel global venituri de 790 de milioane de euro, iar in Romania, de 8,9 milioane de euro.