Studiu: Peste 30% din firmele străine găsesc greu angajați
Cele trei provocări majore cu care se confruntă companiile străine prezente pe piața din România sunt schimbarea frecventă a legislației (54%), obținerea unui sprijin adecvat din partea statului (51%) și implementarea exigențelor legislative (49%), arată studiul. Din această cauză, companiile sunt dispuse să externalizeze serviciile de asistență fiscală și contabilitate (67%), salarizare și administrare resurse umane (40%) și administrare legala (17%).
Studiul mai arată că aspectele cele mai dificile ale business-ului sunt considerate adaptabilitatea politicilor corporative la exigenţele legislaţiei locale (41%), găsirea unor angajaţi competenţi și implementarea proceselor standardizate în funcţie de diverse jurisdicţii (36%) şi transpunerea rapoartelor financiare locale şi a rapoartelor specifice într-un mod accesibil managementului (26%). Firmele au o percepţie negativă despre nivelul taxelor şi legislaţie (62%), colaborarea cu autorităţile (38%) şi găsirea forţei de muncă (33%). De altfel, aspectul care s-a înrăutățit cel mai intens față de anul trecut este găsirea forței de muncă bine pregătite.
Majoritatea firmelor fac totuși faţă acestor provocări pentru că beneficiază de o creştere accelerată a economiei naţionale şi de un dinamism al pieţei, care înseamnă şi numeroase oportunităţi pentru business, se arată în comunicatul TMF Group. Printre lucrurile care s-au îmbunătăţit faţă de anul trecut sunt citate uşurinţa cu care găsesc sedii şi furnizori adecvaţi (29%), respectarea legislaţiei muncii şi salarizarea angajaţilor pe baza mecanismului pieţei (26%).
Circa 85% dintre participanţii la studiu au afirmat că veniturile realizate au crescut anul trecut. Astfel, 31% dintre manageri au raportat o creştere între 5% şi 10%, 26% au indicat un avans de până la 5%, iar 14% au avut creşteri între 10 şi 15% şi de peste 20%.
Companiile străine prezente pe piaţa din România au o părere bună despre protecţia angajatului (36%), competitivitatea mediului de business (28%), forţa de muncă (21%) şi despre protecţia pe care cadrul legal i-o asigură angajatorului (15%).
La studiu au participat câteva zeci de companii străine prezente pe piaţa autohtonă din domenii precum retail, imobiliar, media, farmaceutic, software, hardware, chimic şi petrolier, financiar şi comunicaţii. Dintre respondenţi, 34% sunt directori financiari, 21% directori generali şi 16% directori ai departamentelor de resurse umane.