Studiu – Managerii de HR vor sa investeasca mai mult in simulari de afaceri
Acceder, o companie de dezvoltare a managerilor, specializata pe simulari complexe de business pentru top & middle management si antreprenori, anunta rezultatele studiului „Apetenta managerilor de resurse umane pentru simularile de afaceri.”
Peste jumatate dintre respondenti sunt interesati sa afle mai multe informatii despre programele de training bazate pe simularile de afaceri.
Practicienii de resurse umane considera simularile de afaceri o solutie mai ales pentru middle (52%) si top management (28%).
Eficacitatea programului dovedita stiintific prin statistici (43%) si facilitarea de catre un trainer cu experienta in top management (40%) reprezinta principalele criterii in alegerea unui program de simulari de afaceri, in timp ce pretul accesibil (8%) si recunoasterea internationala a programului (3%) reprezinta criterii mai putin importante.
Din studiul Acceder rezulta doua nevoi principale la care trebuie sa raspunda simularile de afaceri, metodologia sa fie bazata pe invatare experientiala si feedback in timp real (55%), iar simularea studiilor de caz sa fie bazata pe realitatile si provocarile companiei (37%).
Din esantionul intervievat (33 de respondenti, directori si manageri de resurse umane din companii nationale si multinationale din Romania), doar 25% dintre respondenti au implementat simulari de afaceri in companie, 40% au participat la programe de simulari de afaceri, iar peste 80% considera simularile de afaceri sunt mai eficiente (45%) si mult mai eficiente (39%) decat programele clasice de training.