Suntem într-o cursă sau suntem într-un maraton?

Atunci când afirmăm că suntem într-o cursă, ne referim la sentimentul și presiunea competiției. Totul este despre cât de mult am eu, cât de bun sunt eu sau dacă ideea mea a fost cea câștigătoare. Uneori, mai degrabă decât să ne mulțumească, această perspectivă ne seacă de energie, ne consumă resursele creative și ne impune să ne comparăm întotdeauna cu ceilalți. De câte ori nu vi s-a întâmplat, de exemplu, să fiți foarte mulțumiți cu o soluție pe care ați propus-o și care a fost acceptată de echipa din care faceți parte? Apoi, când a intervenit altcineva cu o soluție care a repivotat întreaga organizație, de câte ori nu v-ați simțit dezamăgiți și v-ați sabotat, astfel, bucuria precedentă?

Însă lucrurile stau cu totul altfel atunci când vorbim despre a fi într-un maraton. În aceeași conferință, am auzit o istorioară foarte interesantă între doi participanți la maraton. Unul dintre aceștia a afirmat bucuros: „Sunt foarte fericit, am avut un real succes”. Celălalt l-a întrebat atunci: „La ce te referi? Pe ce loc ai ieșit?”. „Am ieșit ultimul”. „În ce fel este acesta un succes?”, l-a întrebat din nou interlocutorul său. „Data trecută nici nu am reușit să termin maratonul”, i s-a răspuns. Această paradigmă a maratonului, aplicată și în ceea ce privește viața profesională, ne face să ne dăm seama că este vorba mereu despre progresul nostru în raport cu noi înșine, mai degrabă decât despre comparația cu ceilalți. Care este valoarea pe care noi o creăm, alături de cei din jur? Ce ne mulțumește pe noi? Care este bucuria noastră în ceea ce facem? Etc. Aceasta este imaginea maratonului.

Citește și Diferenta intre a renunta si a merge mai departe

În organizații, în acest moment, trecerea de la paradigma cursei la cea a maratonului nu mai este o opțiune – este o realitate la care e nevoie să ne adaptăm. Desigur, nu vorbesc despre excluderea în întregime a cursei, însă noua abordare cere includerea perspectivei maratonului în modul în care ne raportăm la ceea ce facem. A fi într-un maraton, la nivel profesional și de leadership, presupune să învățăm în mod continuu, să fim împreună cu oamenii, să vedem ce îi motivează.

Inerția este însă de multe ori, „dușmanul” cel mai puternic pe care îl avem de înfruntat. Ni se întâmplă, poate, să îi auzim pe cei din jurul nostru spunând: „Eu știu cel mai bine, sunt sigur că nu va funcționa”. Atunci când ne bazăm doar pe opinia noastră, e posibil să avem o percepție insuficientă asupra lucrurilor. De asemenea, o greșeală care ne menține în paradigma cursei este și aceea de a afirma că nu mai avem nimic nou de învățat. Dimpotrivă, există foarte multe lucruri care nu ne mai servesc în acest moment și pe care e nevoie să le completăm cu un set nou de cunoștințe și abilități. Nu în ultimul rând, credința că totul e inutil, că nu există o soluție sau că ea depinde de ceilalți, că e plasată undeva în exteriorul nostru ne blochează în aceeași paradigmă a cursei.

Citește și Marile realizări nu au fost obţinute de către un lider solitar

Cum putem trece de la cursă la maraton? Cred că e foarte important să listăm toate ariile în care suntem gata să ne declarăm începători. Fie că vorbim despre comunicare, inteligență emoțională, ascultare activă sau motivarea oamenilor, e nevoie să conștientizăm ce anume e necesar să îmbunătățim. Apoi, e necesar să ne alegem un singur lucru asupra căruia să ne concentrăm, iar, în al treilea rând, e esențial să avem disciplină și să ne monitorizăm progresul.

În cele din urmă, maratonul ne aduce cu adevărat o evoluție creatoare și constructivă. Doar atunci când construim avându-ne ca reper pe noi înșine, reușim să avem o construcție cu adevărat solidă, să ne bucurăm de rezultatele noastre și să admirăm ceea ce ni se întâmplă; să privim cu satisfacție de unde am plecat și unde am ajuns.