Theodor Paleologu: „Preşedintele trebuie să fie un mediator, să ofere o direcţie şi să inspire, mai mult decât să dea ordine”

Cariere: Aţi spus că sunteţi un om negativist. Pot oamenii negativişti să fie de succes? Majoritatea trainerilor le spun cursanţilor că pentru a ajunge în vârf este esenţial să gândească pozitiv şi că trebuie să aibă un scop pentru a putea avea realizări. Cum vedeţi dvs. aceste aspecte?

Theodor Paleologu: Poţi să ai scopuri foarte frumoase şi poţi să ai foarte mare vitalitate chiar dacă nu eşti neapărat un optimist. E o chestie de viziune asupra vieţii şi pot da exemple de oameni care nu erau neapărat nişte mari optimişti, dar care au fost extrem de eficienţi în viaţă şi au avut succes, fie că vorbim de afaceri, de creaţie artistică sau de politică. În cazul meu, nu aş spune că sunt chiar un negativist convins, dar nu mă dă afară din casă optimismul. Însă, consider că extrem de importantă este perseverenţa şi mă gândesc acum la o maximă a unei mari figuri istorice: „nu e nevoie să speri pentru a întreprinde, nici să reuşeşti ca să perseverezi”. Esenţial este aşadar perseverenţa. O atitudine stoică în faţa vieţii. Coachul Alis Anagnostakis amintea despre lucrurile pe care le controlăm şi despre lucrurile pe care nu le controlăm. Spus în termenii filosofiei stoice este vorba despre ce depinde de noi şi ce nu depinde de noi. Depinde de noi să fim perseverenţi, să practicăm o anumită atitudine morală, să fim consecvenţi cu noi înşine şi autentici. Asta cred că este esenţial. Faptul că unul e mai optimist şi că altul este mai pesimit nu are relevanţă. În cazul meu, ceea ce ţine loc de optimism este umorul, uneori umorul negru. O aşa-zisă voioşie pe care o putem avea chiar şi în momentele dificile ale vieţii. Tatăl meu îmi spunea că întotdeauna avea forţa interioară să fie vesel, reuşind acest lucru chiar şi în închisoare, în momentele cele mai sinistre ale detenţiei. Iar colegii lui de închisoare chiar şi acum îşi aduc aminte şi îmi spun ce binecuvântare era să îl aibă pe tata în celulă cu ei pentru că el iradia umor, bună dispoziţie, chiar şi în situaţii dramatice.

Revenind la o problemă actuală: credeţi că se poate face ceva ca să depăşim mai uşor criza economică care ne afectează pe fiecare dintre noi?

Eu nu sunt foarte optimist din acest punct de vedere. Cred că noi românii suferim de o neîncredere în puterile noastre, iar aceasta este, după părerea mea, o boală românească, ca şi vorbitul de rău pe ceilalţi. Este meteahna principala a românilor. Lipsa încrederii în sine şi lipsa încrederii în ceilalţi. Şi atunci problemele devin ceva mai greu de rezolvat.

O altă problemă arzătoare o reprezintă faptul că tinerii nu prea mai citesc…

Lectura este o resursă enormă pentru fiecare dintre noi. Este o formă a prieteniei. Eu văd în cărţi şi în autorii din spatele acestora adevăraţi prieteni, care ne ajută atunci când ne este greu. Deci nu este vorba despre lectură ca listă de parcurs, ci de posibilitatea de a găsi un sprijn la aceşti „prieteni” care nu ne pot trăda niciodată. Şi aş mai face o remarcă: fiul meu are 18 ani. Este o generaţie care citeşte mai puţin, dar eu sunt mai mereu mirat de tot ceea ce ştie, lucruri pe care le-a aflat pe alte căi decât cele pe care le-am utilizat eu. La vârsta lui citeam de dimineaţă până seara, aveam listele mele de lecturi, neimpuse de nimeni, liber asumate. Citeam câte 12-14 cărţi pe lună. Cine poate să facă acest lucru este foarte bine. Pentru ca cei tineri să citească, trebuie să vadă în primul rând acest lucru acasă.

Cei din generaţia dvs. nu acordă prea mult credit tinerilor şi se întreabă încotro o să se îndrepte această ţară când ei vor deveni lideri. Au o şansă de a reuşi?

Aici nu sunt aşa pesimist. Ba tocmai, judecata mea nuanţează puţin tot ce ziceam la început despre negativism. Fiecare generaţie are şansele şi carenţele ei. Când mă uit la fiul meu sunt foarte plin de speranţă. Nu pot să vorbesc despre o întreagă generaţie, dar la fiul meu văd mai mult pragmatism decât la mine şi o mare sete de informare, canalizată altfel, dar nu mai puţin reală.

Aţi putea să-mi daţi drept exemplu un român pe care tinerii ar putea să îl aibă ca model şi pe care să îl urmeze? Nu avem modele autohtone sau ne e frică să dăm nume?

Lumea se fereşte să dea nume pentru că noi românii suferim de vorbitul de rău. E de bine să vorbeşti de rău, dar dacă vorbeşti de bine lumea te suspectează fie că eşti interesat, fie că eşti linguşitor. Sunt oameni pe care îi admir foarte mult, deşi nu din toate punctele de vedere. Lumea politică e mai puţin bogată în personaje despre care poţi să spui că sunt demne de urmat. Sunt foarte rare aceste exemple. Ion Raţiu era foarte înţelept, un om de foarte mare calitate. În stilul lui, Corneliu Coposu, chiar dacă a făcut unele greşeli, poate fi admirat cu adevărat. În acest moment nu prea văd pe scena politică un astfel de om. Însă, sunt câţiva români de foarte bună calitate, care nu sunt neaparat în prim-planul vieţii politice. Am colegi în Parlament pe care îi respect, cunosc profesori, artişti sau afacerişti – care sunt într-adevăr un stâlp al societăţii. Dar revenind la exemple din societatea românească, Andrei Pleşu este un model, Neagu Djuvara. Chiar dacă nu spun să îi idolatrizăm, ne putem bucura de şansa de a-i avea printre noi.

Vă tentează să candidaţi la Preşedinţie?

Deocamdată candidez la Primăria Sectorului 1. Preşedinţia este o funcţie cu care trebuie să se întâlnească destinul personal. Eu nu cred că este bine să ai din start ambiţia de a deveni Preşedinte. Nu trebuie să pleci la drum cu ideea aceasta şi din păcate sunt foarte mulţi paranoici care se văd preşedinţi. Toată lumea vrea să ajungă Preşedintele României, însă este mai bine să nu porneşti cu ambiţii mari şi să faci tot ceea ce poţi când ţi se oferă posibilitatea. Este bine să aşteptăm să vină ocazia la noi, nu să o căutăm.

Spuneaţi că vă lipseşte „tirania“ care este necesară în politică. Ca preşedinte trebuie să fii un om rău, să foloseşti managementul de tipul „dau cu biciul” ?

Dacă ne uităm la „job description” în Constituţie, Preşedintele trebuie să fie mai degrabă un mediator, o figură reprezentativă, un om care dă o direcţie şi inspiră, mai mult decât să dea ordine. Pe de altă parte, este normal ca opţiunea electoratului să se îndrepte şi către persoane de tip „luptători”, cu mână de fier.