Tinerii cercertători au șansa să obțină un job european
În data de 3 martie 2014, Comisia Europeană a lansat o campanie de informare pan-europeană de asistare a cercetătorilor în vederea consilierii în carieră şi angajării, prin intermediul iniţiativei Euraxess. Caravana „Euraxess – Researchers in Motion” va vizita 29 de oraşe europene din 22 de state, pentru a oferi cercetătorilor şi persoanelor interesate de cariere ştiinţifice consiliere în carieră, în crearea CV-urilor şi în privinţa drepturilor angajaţilor. Campania va avea o durată de două luni şi o prezenţă mediatică puternică, aşteptându-se să ajungă la aproximativ 100.000 de studenţi şi tineri cercetători.
„Euraxess a devenit locul spre care se îndreaptă cercetătorii care caută joburi în Europa. De la găsirea de locuri de muncă la oportunități de finanţare, Euraxess oferă cercetătorilor informaţii şi sfaturi concrete. Cu peste 40.000 de joburi prezentate pe an şi peste un milion de solicitări legate de mobilităţi abordate în ultimii patru ani, Euraxess reprezintă o resursă esenţială, într-un moment în care şomajul este cea mai mare provocare economică”, a spus doamna Máire Geoghegan-Quinn, Comisarul European pentru Cercetare, Inovaţie şi Ştiinţă la dezvelirea autobuzului campaniei la Bruxelles.
Platforma Euraxess este susţinută de 40 de state participante din Europa. Prin intermediul portalului, Euraxess oferă un punct de acces unic la informaţii dincolo de graniţele naţionale, precum şi la asistenţă personalizată de la mai mult de 530 de angajaţi care lucrează în peste 260 de Centre de Asistenţă.
În 2013 site-ul Euraxess a avut aproape 950.000 de vizitatori unici, de trei ori mai mulţi decât în 2010, şi aproape 9,6 milioane de vizualizări. La ora actuală, peste 7 700 de organizaţii de cercetare (firme, universităţi şi IMM-uri etc.) sunt înregistrate pe Euraxess Jobs. Scopul turului este să încurajeze o participare şi mai numeroasă.
Turul a fost organizat într-o colaborare strânsă cu centrele naţionale Euraxess din fiecare stat care va fi vizitat. Vor avea loc întâlniri interactive, cum ar fi ateliere conduse de experţi, sesiuni de discuţii şi momente ştiinţifice – la fiecare oprire. Vor exista şi evenimente de orientare în carieră, care vor avea loc în colaborare cu departamentele de Resurse Umane ale universităţilor.