Uber nu are nevoie de licență în Marea Britanie
Autoritatea pentru transporturi din Londra a cerut judecătorului să decidă în privinţa statutului tehnologiei Uber utilizate pentru serviciile de transport oferite de persoane particulare. Asociaţiile şoferilor de taxi s-au alăturat cazului, susținând că Uber ar trebui să se supună aceloraşi reguli care interzic maşinilor private să folosească aparate de taxare.
Judecătorul a explicat însă că reglementările nu se referă la un dispozitiv care depinde de semnalul GPS în timpul unei călătorii şi transmite datele GPS unui server. "Este o veste grozavă pentru londonezi şi o victorie a bunului simţ", a spus Jo Bertram, manager la Uber. El a exprimat speranţa că Autoritatea pentru transporturi din Londra va reconsidera propunerile birocratice pentru aplicaţii precum Uber. Decizia judeătorului poate fi contestată în instanță.
Uber este implicată în mai multe procese la nivel mondial, intentate de şoferii de taxi care susţin că această companie evită respectarea reglementărilor în vigoare pentru serviciile de transport.