Ultima zi în care vă puteți vota favoriții Galei CARIERE
Pentru că vrem să îi răsplătim pe cei ale căror eforturi contează pentru ridicarea gradului de profesionalism, recunoaştere şi statut al branşei/profesiei în care activează, vom acorda câteva premii. Categoriile sunt: antreprenoriat, management general, inovație în Research & Development, management în HR, responsabilitate socială, profesii liberale, training, coaching și premiul leadership pentru întreaga carieră. Astăzi este ultima zi în care vă puteți vota favoriții accesând http://www.cariereonline.ro/content/voteaza-liderii-pe-care-ii-admiri.
De la această celebrare nu putea să lipsească muzica bună. Pe parcursul întregii seri îi vom avea alături pe instrumentiștii orchestrei de muzică clasică: European Royal Orchestra, sub conducerea inspirată a dirijorului Cristian Lupeș.
În speranţa că şi cititorii iubesc la fel de mult poveştile despre români valoroşi, – pe cât ne place şi nouă să scriem despre ele–, din convingerea că performanţa şi leadershipul nu sunt vorbe lipsite de conţinut, am adunat de-a lungul celor zece ani o galerie de portrete remarcabile în paginile revistei Cariere.
Pe 5 decembrie, vrem să vă arătăm, cu exemple, că succesul personal nu este reprezentat doar de acumulările materiale şi că asigurarea bunăstării şi a confortului personal nu reprezintă totul. Există şi alte aspecte care contează în viaţa unui lider, cum ar fi atenţia acordată creării şi menţinerii unor relaţii de calitate, echilibrul dintre muncă şi viaţa privată, preocuparea de a oferi ceva societăţii.