Un pic altfel – Ciorbă de fasole cu patru afumături
Timp de un an a hrănit purceluşii care s-au făcut numai buni de tăiat undeva prin August. După care i-a sacrificat, i-a tranşat şi a pregătit carnea pentru afumat. A lăsat-o în afumătoare timp de 7 zile, fum rece, de rumeguş de lemn de fag. Apoi a suit-o în maşina frigorifică şi a adus-o la Bucureşti, la micul magazin pe care îl are în Hala Obor.
Tanti Maria se ocupă cu legumeritul (scuzaţi licenţa, dar îmi place cuvântul, chiar dacă nu există). Undeva prin Martie a semănat, printre altele, morcovi, albitură (pătrunjel, ţelină) şi fasole. Fasole grasă, cu bobul mare şi greu. Undeva prin Iulie a cules şi a pus fasolea la uscat.
Acum o săptămână m-am dus ca de obicei în piaţă, dimineaţa pe la 8 când nu e aglomeraţie. Domnul Tavi m-a salutat zâmbitor. E întotdeauna vesel şi are 1000 de poveşti de spus, mai ales că la ora aia sunt singurul client. Mi-a dat o duşcă de palincă din producţia proprie să ne începem bine ziua. Între două vorbe şi trei poveşti mi-a pus un ciolan de porc, o bucată de fleică şi câteva coaste, toate afumate cum numai el ştie. Când i-am zis că vreau să fac ciorbă de fasole s-a dus repede în camera frigorifică şi mi-a adus „oase de ciorbă”, o bucată de şira spinării afumată. Oasele le-a dat de la el, cum face de obicei, „să iasă ciorbă ca la noi la Dej”.
Am ajuns apoi la tanti Maria. E mai ursuză, nu are poveşti, dar are marfă bună. Am luat un kilogram de fasole, nişte morcovi, păstârnac şi nişte leuştean. Neapărat leuştean. Ciorba de fasole (sau de peşte, că e pe acelaşi palier culinar) fără leuştean e precum cafeaua decofeinizată: seamănă cu ce ar trebui să fie, dar nu prea, îi lipseşte ceva de prin punctele esenţiale.
Întors acasă am pus fasolea la înmuiat până a doua zi, să se umfle de apă şi să se fiarbă mai uşor. Am dat fasolea în clocot de două ori şi am aruncat apa, apoi am pus-o la fiert vreo 4 ore, cu foi de dafin, o ceapă întreagă, morcov şi păstârnac tocate mărunt şi nişte boabe de piper.
Separat am pus toate afumăturile în altă oală şi am dat-o în clocot, să iasă sarea din ea. Nu se pune sare sau carne sărată direct în oala în care fierbe fasolea, că nu se mai înmoaie. Spre sfârşit, când fasolea era deja moale, am pus carnea în aceeaşi oală şi am terminat ciorba cu câteva roşii tăiate mărunt, sare, piper şi o mână sănătoasă de leuştean tocat mare, aruncată în oală imediat după ce am stins focul.
Delicioasă! Lângă ea un ardei iute şi o ceapă roşie de apă spartă. O mâncare săţioasă, plină de aromele simple ale legumelor completate onctuos de cărnurile afumate cu grijă, fără graba profitului facil.
În spatele unei simple ciorbe de fasole (pentru că este totuşi simplu de făcut, ca majoritatea mâncărurilor româneşti) se află însă sute de zile de muncă. Fără tanti Maria cea ursuză care să sape grădina, să planteze legumele, să le culeagă şi să le aducă la piaţă, fără domnul Tavi care să crească porcii timp de un an, fără lunga linie de strămoşi care i-au transmis secretele transformării cărnii în minunăţiile de afumături pe care le iau aproape săptămânal de la el, nu aş fi avut niciodată cu ce să completez ciorba.
Fiecare dintre noi, prin ceea ce facem în fiecare zi, livrăm un produs, indiferent care este acela. Şi la fel cum tanti Maria şi domnul Tavi nu se gândesc la ciorba mea de fasole în timp ce dau la sapă sau hrănesc porcii, prea puţini dintre noi ne gândim la finalitatea acţiunilor pe care le facem, la punctul terminus al produselor sau al serviciilor pe care le livrăm. Poate dacă ne-am lua puţin timp din când în când să înţelegem imaginea întreagă a drumului pe care îl parcurgem, ne-ar fi mai uşor să mergem pe el. Şi poate am face-o mai cu drag gândindu-ne la minunata ciorbă de fasole cu patru afumături care nu ar fi existat fără noi.
Lucrez din 2009 la UniCredit Consumer Financing, ocupând în prezent funcția de Head of Commercial Management and Development Function. Am o experiență de 14 ani în companii multinaționale (Connex/Vodafone, Raiffeisen Bank, UniCredit Consumer Financing), din care mai mult de 12 ani în poziții de People Management.