Vrei să lucrezi la PepsiCo? Vezi ce trebuie să faci
În ediţiile anterioare ale programului „Butterfly Effect”, 100 de tineri au beneficiat de cursuri de formare în cadrul PepsiCo, iar 18 dintre aceştia sunt în prezent angajați în companie, în diverse departamente.
În toate etapele internshipului, tinerii la început de drum îşi vor dezvolta abilităţile de lucru şi de luare a deciziilor, de interrelaţionare cu angajaţii şi proiectele în desfăşurare, îşi vor completa cunoştintele teoretice cu experienţa profesională pe care o vor acumula în cadrul internshipului şi vor avea ocazia să înveţe cum funcţionează o companie multinaţională de talia PepsiCo.
Programul de internship „Butterfly Effect” este compus din trei faze ce îşi propun să atragă (BIG), să dezvolte (BOOST), să filtreze şi să recruteze (BORN) talente din rândul studenţilor.
Prima fază, BIG (Business Institute for future Graduates) va avea loc în perioada 18 – 29 mai la sediul din Bucureşti, pe teren și în fabricile companiei, fiind susţinută de o o echipă internă de pregătire care va efectua sesiuni funcţionale de training pentru studenţii selectaţi.
A doua fază, BOOST (Building Opportunities by Ongoing Sustaining Talent) este un internship de vară plătit, ce va avea loc în perioada iunie – august. Acestă etapă va fi destinată unui număr de interni cu abilităţi transfuncţionale (cei aleşi în urma primei faze, BIG), purtându-i într-o călătorie pe parcursul căreia vor înţelege activitatea companiei şi vor fi expuşi la diverse provocări. Internii vor fi angajaţi cu contract pe perioadă determinată.
A treia fază, BORN (Building On Boarding for the Recruited Newcomers), se derulează începând cu luna septembrie. Aceasta este etapa finală a programului, pe parcursul căreia cei mai bun interni recrutați continuă să se familiarizeze cu organizaţia, urmând un Program Structurat On-Boarding, cu șansa de a deveni angajați permanenți.
Pe 1 şi 2 aprilie la Universitatea Politehnică din Bucureşti şi la Academia de Studii Economice se vor organiza două evenimente în cadrul cărora studenții vor afla, de la profesioniștii PepsiCo, mai multe informații despre internship și companie.
Tinerii interesaţi să aplice pot accesa site-ul companiei pentru a completa un scurt chestionar online și pentru a trimite CV-ul, alături de un eseu de maxim 1.000 de cuvinte. Studenţii selectaţi vor fi anunţaţi pe 12 mai 2015, prin intermediul site-ului.