Yahoo! renunță din nou la angajați
Yahoo! e disperat să-şi reducă cheltuielile fiindcă în ciuda încercărilor de a reveni în linie dreaptă, problemele persistă. Astfel, mai bine de 1.000 de oameni, circa 10% din angajații companiei, vor fi concediați, potrivit Business Insider.
Timp de trei ani, directorul general Marissa Mayer a încercat diverse soluţii fără succes, iar deja o parte dintre investitori cer schimbarea managementului.
Yahoo! a trecut printr-o serie de restructurări, dar în zadar. Anul trecut, au plecat din companie alți o mie de oameni. Cu toate acestea, Yahoo! nu s-a mişcat mai bine, ba chiar a pierdut 35% din valoarea acţiunilor în decursul lui 2015.
Întregul plan de reducere a cheltuielilor riscă de fapt să golească compania de conţinut. Iar în vreme ce Yahoo! se gândeşte pe cine să mai dea afară, din companie nu vor mai avea de unde să vină idei pentru a face compania din nou atractivă.