Cum sa iti dai demisia
In primul rand, o demisie este un final de drum si un nou inceput. Motivele pentru care ai ajuns la demisie pot fi generatoare de multe comentarii sau frustrari si cu siguranta vor lasa lucruri intrerupte in echipa ta, lucruri sau sarcini pe care cineva la trebui sa le preia.
In principiu este simplu sa demsionezi, anunti si, conform intervalului legal, vei parasi compania dupa un anumit numar de zile. Dar, daca vrei sa lasi usi deschise, cai de legatura si sa eviti potentiale obstacole in viitor, este bine sa o faci cu responsabilitate si de ce nu cu… gratie. Oricum ai pune problema, o demisie este un moment dificil si pentru tine, pentru seful tau si pentru echipa in care ai lucrat.
In primul rand, daca ai decis sa pleci: tine-o pentru tine, nu raspandi in companie vestea inainte de a discuta cu seful tau. Va fi foarte neplacut impresionat sa afle ultimul si, daca se intimpla asa, va reactiona probabil destul de neplacut.
In al doilea rand, programeaza cu atentie momentul in care o vei face si cere o intilnire sefului tau in care sa discutati despre acest lucru si despre pasii ce vor trebui parcursi de catre tine si cei din echipa care vor prelua responsabilitatile tale.
Fii pregatit sa discuti, sa raspunzi la intrebari si fii politicos. Nu este nicidecum momentul sa-ti arunci pe masa toate frustrarile: nu se rezolva nimic si oricum ai decis deja sa pleci. Expune-ti motivele cu fermitate, dar si cu consideratie pentru aspectele pozitive ale activitatii tale profesionale in acel loc de munca.
Trebuie sa ai scrisoarea de demisie pregatita si semnata. Nu uita sa o dai sefului tau uitandu-te in ochii lui. Multumeste-i si lui, si echipei!
Lasa lucrurile in ordine, fa o predare ca la carte: un coleg va putea fi prietenul tau in continuare, va putea chiar sa iti dea recomandari bune pentru noul loc de munca. Daca insa il lasi cu toate treburile nerezolvate pe cap, ai putea pierde un sprijin important in viitor.
Nu uita ca orice companie are reguli legate de confidentialitate, protectia datelor, documente care pot fi extrase din companies au nu. Este elegant, legal si recomandabil sa respecti aceste reguli.
Nu uita de interviul de exit: daca seful tau sau un coleg de la resurse umane aloca timp pentru o astfel de intilnire inseamna ca intr-adevar apreciaza oamenii si experienta lor de lucru in acea companie. Raspunde politicos si sincer.
Madi Radulescu
Managing Partner MMM Consulting Intl