Warren Buffett vorbeşte despre abilitatea care are puterea să propulseze cariera oricui
Miliardarul Warren Buffett a punctat un lucru foarte important, care adesea este trecut cu vederea. O unealtă-cheie pentru a avea succes este comunicarea.
Potrivit The Investor’s Field Guide, omul de afaceri a stat de vorbă cu câţiva studenţi de la Stanford, cărora le-a dat câteva sfaturi.
“La vârsta voastră, cea mai bună cale pentru dezvoltarea personală este să învăţaţi să comunicaţi mai bine. Rezultatele pe care le veţi avea pe parcursul vieţii vor fi amplificate dacă veţi comunica mai bine. Singura diplomă pe care am atârnat-o în perete este cea de comunicare de la Dale Carnegie, pe care am obţinut-o în 1952. Fără abilităţi solide de comunicare nu vei reuşi să convingi oamenii să te urmeze, chiar dacă tu vezi ce se află după creasta muntelui , iar ei nu“, a spus miliardarul.
“Învăţaţi să comunicaţi mai bine!”
Sfatul lui Buffett este pe cât se poate de simplu, pe atât de eficient. Şi există şi un studiu care demonstrează importanţa acestei abilităţi.
Conform cercetării realizate de Carnegie Institute of Technology, 15% din succesul de ordin financiar se datorează cunoştinţelor şi abilităţilor tehnice. Celelalte 85 de procente revin comunicării eficiente, capacităţii de negociere şi leadership-ului.
Citeşte şi: Cea mai importantă calitate a unui lider – comunicarea
Laura Dragomir, consultant în comunicare şi speaker transformaţional, ne sfătuieşte să ne amintim întotdeauna “regula de aur”, care spune să îi tratezi pe alții așa cum ai dori să fii tratat. În multele sale forme, ea încorporează bunăvoința, cooperarea și reciprocitatea de interese.
“Iar cea mai mare provocare este să devii mesajul tău, în care să integrezi tot ce faci, spui și gândești. Să comunici autentic înseamnă, până la urmă, să informezi, să motivezi și să-i inspiri pe cei din jurul tău”, explica aceasta într-un articol scris pentru Revista CARIERE.
Iată cum poţi să-ţi îmbunătăţeşti abilităţile de comunicare:
Inc.com prezintă câteva sfaturi pentru a comunica mai bine.
- Află toate informaţiile înainte să faci presupuneri
Adesea facem presupuneri greşite despre oameni şi situaţii, căzând în capcana stereotipurilor, astfel că judecata noastră nu e dreaptă. Înainte să ne facem o impresia, cel mai bine este să ne întrebăm următoarele:
- Chiar deţin toate informaţiile relevante?
- Vreau să demonstrez că am dreptate sau trebuie să sap mai adânc şi să pun întrebări înainte să fac o presupunere?
Don Miguel Ruiz, autorul cărţii The Four Agreements: A Practical Guide to Personal Freedom, spune că atunci când cineva ne transmite ceva, tragem o concluzie în baza ce am aflat. Dacă nu ne transmite informaţiile, tot facem presupuneri, pentru a acoperi nevoia de cunoaştere, înlocuind practic comunicarea. “Chiar dacă nu înţelegem ce ni se spune pe deplin, mintea noastră face nişte conexiuni despre care presupunem că sunt corecte. Facem tot felul de presupuneri pentru cî ne e teamă să punem întrebări”.
- Feedback constant
Feedback-ul este o unealtă utilă pentru ca oamenii să afle cum au evoluat şi ce mai trebuie îmbunătăţit. Feedback-ul constant este imperios necesar, fiind o parte a comunicării eficiente. Dar nu toţi sunt capabili (sau dornici) să îl dea.
Specialiştii consultaţi de Revista CARIERE recomandă ca feedback-ul să fie dat cât mai des cu putinţă. De exemplu, după terminarea unui proiect. Creierul uman procesează mai clar evenimentele recente. Prin urmare, evaluarea anuală sau bianuală ar trebui însoţită de un feedback constant.
Iată ce spune Raluca Peneș, HR Coordinator la compania Smartree: “Ca moment, indicat este ca el să fie transmis la sfarşitul unui task, a unui proiect sau după o perioadă stabilită anterior. Dar sunt şi situaţii în care, pe parcursul realizării unui task, coordonatorul direct oferă constant suport şi feedback angajatului”.
Pe de altă parte, psihologul Laura Maria Cojocaru semnalează faptul că ar fi bine ca angajaţii să fie anunţaţi şi incurajaţi să ceară ei singuri acest feedback atunci când li se pare potrivit (de ex: dupa indeplinirea fiecarui task sau la 3 task-uri, etc), pentru a li se elimina tensiunea interioară, pe care o resimt atunci când sunt evaluaţi/verificaţi.
Magnoliu Stan, consultant senior Smart HR, nuanţează puţin cazurile posibile: “Una din caracteristicile unui feedback eficient este “sa fie oferit imediat, pe loc” pentru ca in acest caz efectul este mai benefic si impactul asupra motivarii si responsabilizarii angajatilor mai ridicat. Totusi, in cazul proiectelor si taskurilor mai complexe, trebuie oferit si un feedback complet, constructiv la finalul sarcinii”, a spus acesta. Citeşte mai multe despre feedback aici.
- Ascultă înainte să vorbeşti
Ascultă activ. Fii prezent. Pune întrebări. Doar aşa vei reuşi să găseşti o rezolvare la probleme şi să câştigi încrederea celor din jurul tău. Prin urmare, lasă telefonul din mână şi concentrează-te câteva minute pe subiectul discuţiei.
- Fii atent la debitul cuvintelor
Donna Van Natten, autorul cărţii Image Scrimmage, a descoperit că oamenii procesează cel mai bine informaţiile atunci când debitul verbal este de 170-190 de cuvinte pe minute. Sub acest prag, oamenii se plictisesc. Peste acest prag, oamenii nu pot ţine pasul.