De ce lipsa unei alegeri ne consumă mai multă energie decât lucrurile pe care le facem efectiv

Și nu trebuie să fie neapărat vorba de niște alegeri care să aibă impact major asupra vieții noastre sau de a primi pași greu de realizat. Poate să fie vorba doar de a alege între a ne uita la televizor sau a alerga. Și chiar dacă acum la televizor nu este ceva ce ne place, poate ca vă începe ceva interesant la un moment dat și noi îl vom pierde căci vom fi la alergat. Și afară e prea cald sau plouă ori aerul e poluat sau nu contează dacă mai amânăm încă o zi. Și astfel mai trece încă o zi fără să luăm decizia de a alerga și fără să facem ceva în sensul acesta. Stăm în zona, care pare comfortabilă, a lipsei de a decide, unde totul pare posibil, însă de fapt nu este pentru că nu acționăm.

Dan Ariely vorbește în cartea lui „Iraţional în mod previzibil. Forţele ascunse care ne influenţează deciziile” despre înclinația noastră, a oamenilor, de a ne păstra cât mai multe opțiuni și de reticența de a închide permanent anumite uși, căci nu știm niciodată când ne-ar putea folosi.
Ariely spune că motivul pentru care nu reușim să ne decidem este teama ca nu cumva ceea ce nu am ales să fie mult mai bun decât opțiunea noastră. Și atunci balansăm între diferite opțiuni fără să ne hotărâm să facem o alegere. Și în cele mai multe cazuri ceea ce pierdem din vedere atunci când amânăm luarea unei decizii sunt consecințele faptului că nu am decis. Timpul și energia petrecut în procesul alegerii pentru a decide care e cea mai bună pentru noi, atunci când opțiunile pe care le avem sunt sensibil egale ca și valoare.

Și poate de aceea cea mai bună abordare în situațiile în care simțim că suntem prinși într-un proces de alegere care durează prea mult este să „ne ardem corăbiile”. Așa cum a procedat spaniolul Hernando Cortez în 1519 când ajuns în Mexic pentru a cuceri bogățiile aztecilor a ordonat oamenilor săi din cele 11 corabii cu care navigase din Spania în Mexic să le ardă. Și prin acest lucru nivelul de implicare și motivare a acestora a crescut pentru că nu mai există o altă opțiune la care să recurgă pentru a se putea întoarce acasă.

În același timp, probabil avem cu toții un hobby, care ne pasionează dar pentru care nu găsim timp, proiecte care au rămas într-un stadiu incipient, lucruri neterminate. Le ducem cu noi de pe o zi pe alta, tot amânând momentul acela în care să facem ceva în privința asta. Și poate că, uneori, acest lucru se întâmplă pentru că nu dăm suficientă valoare și importanța primului pas pentru a începe ceva nou. Ni se pare că avem nevoie să vedem cum vom reuși să integrăm respectivul lucru pe termen lung în viața noastră. Să știm toți pași pe care îi avem de făcut pentru a ajunge unde ne dorim. Când poate ar fi suficient să facem doar primul pas.

Importanța primului pas este ilustrată de teoria cunoscută sub numele de efectul Zeigarnik. Aceasta datează din 1927 și prezintă faptul că noi, oamenii tindem să reținem lucrurile pe care nu le terminăm și mintea noastră continuă să „proceseze” uneori conștient sau alteori inconștient acele activități pe care nu le-am terminat. În experimentul care a stat la baza acestei teorii realizat într-o cafenea din Viena, Bluma Zeigarnik a observat că, chelnerii țineau minte o comandă atâta timp cât ea nu era platită, însă după ce clientul o achita uitau de ea. Și același rezultat s-a observat și la alte experimente similare realizate ulterior.

Fără să ne dăm seama, aceste lucruri pe care ne gândim că le vom face cândva, într-o zi sunt prezente constant în mintea noastră și ne consumă din energia din fiecare zi. Și astfel pierdem de două ori. O dată pentru că nu facem nimic pentru acel lucru care a rămas „suspendat”. Și în al doilea rând, ca nu reușim să fim complet prezenți la ceea ce facem pentru că o parte din mintea noastră (fie că realizăm sau nu) se gândește la acele lucruri începute la un moment dat și neterminate. Și astfel, într-un mod paradoxal ne consumăm mai multă energie cu lucrurile pe care nu le facem, dar ne gândim că e necesar să le facem decât cu ceea ce facem efectiv, pentru că o dată ce le-am făcut ne bucurăm de ele sau doar le tăiem de pe o listă imaginară și mergem mai departe la altceva.

Și atunci când punem în balanță dacă să alergăm sau să ne uităm la televizor, alegem simplu să mergem să alergăm fără să ne tot gândim ce seriale sau meciuri am putea pierde la televizor. Și fără să ne gândim că nu avem echipament special de alergare. Ne ridicăm de pe canapea, ne îmbrăcăm cu echipamentul pe care îl avem așa amator cum e el, ne punem teneșii în picioare și iesim din casă. Și astfel, am făcut o alegere, am făcut primul pas și nu ne mai gândim cum ne-am putea simți după câțiva km alergați pentru că vom trăi acestă senzație.

Simona Calu este coach și își dorește să inspire oamenii să descopere lucrurile minunate care sunt posibile în viața lor. De mai bine de opt ani merge pe drumul dezvoltării personale, când pentru teza pentru Masterul în Management Internațional, urmat în Göteborg, Suedia, a evaluat un program de dezvoltare a liderilor din Volvo Cars. Coaching-ul pe care îl practică se bazează pe principiile studiate la Noble Manhattan, UK; The Coaching Academy, UK şi International Synergy Group, Olanda.