A fost denaturant conceptul “Cei 7 ani de acasă”? Și dacă da, cum?
"A fost maică-sa insistentă", șopteau părinții elevilor. Băiețelul fusese ales dintr-o grămadă de pretendenți “la clopoțit”. Pampoanele și bretonul mi s-au pleoștit, la fel și buburuza de pe ghiozdănelul meu galben. Mă lovise gândul că nu voi avea viață ușoară la școală.
Cei șapte ani de acasă erau acolo, cuminți, în penarul minții mele, dar în curtea școlii îi pândeau favoritismele profesorilor, umilitoarele bătalii pentru premiul I și multe altele, care nu aveau vreo legătura cu "a învăța". Gândiți-vă că tot ceea ce vă povestesc eu acum s-a întâmplat acum un car de ani. Și lucrul rău nu este faptul că am înaintat în vârstă J, ci acela că nu s-a schimbat aproape nimic!
Trei greșeli majore
A fost denaturant conceptul “Cei 7 ani de acasă”? Și dacă da, cum? O serie de întrebări, cu răspunsuri complexe, precum vremurile…Mai adăugăm una: V-ați gândit vreodată că cei 7 ani de acasă îi influențează pe următorii 70? Am mai adresat această întrebare, dar niciodată nu este suficient să o readucem în discuție.
Mai ales că felul în care copiii înțeleg și își însușesc realitatea înconjurătoare le determină viitorul. A se „limita” la părerea părinților, la a prietenilor, profesorilor ori mass mediei se pare că nu mai este nu mai este suficient…
Dezvoltarea și educația copiilor noștri au devenit unele din prioritățile vieții noastre, balansând într-o utilă măsură jobul și hobby-urile. Cu toate acestea, în opinia psihologului Alexandru Pleșea, educația primită în scoală, acasă și pe stradă reușește să le dezvolte doar inteligență cognitivă, nu și inteligență emotională, care este esenţială în armonioasa și sănătoasa dezvoltare a copiilor.
Specialistul în psihologia copilului afirmă că atât școala, cât și familia și societatea fac 3 greșeli majore, care dezechilibrează buna dezvoltare a copilului: neglijarea dezvoltării inteligenței emoționale încă din primii ani de şcoală, punerea accentului aproape în exclusivitate pe științele reale și neglijarea materiilor care au menirea de a le stimula creativitatea și emoțiile și, nu în ultimul rând, denaturarea conceptului de “Cei 7 ani de acasă”.
În sistemul românesc
“Încă din timpul grădiniţei și al școlii primare, copiii sunt ghidați de sistemul de învăţământ exclusiv către partea informaţională și tehnică a lucrurilor. Această metodă dezvoltă, într-adevăr, funcțiile psihice sau intelectuale și cele motorii sau instinctive, însă dacă aceste funcții nu sunt bine coordonate de emoții, există riscul major ca acești indicatori de performanţă să acționeze în cel mai bun caz, deficitar, iar în cel mai rău caz, haotic, respectiv distructiv. În sistemul românesc nu este inclusă, cum de altfel este util viitorului adult, dezvoltarea funcțiilor emoționale, respectiv: observarea, înțelegerea, toleranţa, responsabilitatea proprie a stărilor sentimentale (iritarea, anxietatea, timiditatea, curajul, empatia, altruismul etc.)”, explică psihologul Alexandru Pleșea.
CITEȘTE ȘI: Cui îi e frică de schimbare?
“De altfel, în sistemul educațional autohton, balanța cognitiv vs. emoțional este înclinată net în favoarea inteligenței cognitive, dovadă fiind afluxul de materii care promovează științele reale și neglijarea materiilor care încurajează dezvoltarea creativităţii şi a spiritului artistic în rândul copiilor. Muzica, desenul, chiar și educația civică, dirigenția, religia etc. ar trebui să devină materii la fel de importante ca matematica, informatica, chimia sau fizica. Focusând întreagă lor educație către științe exacte riscăm să-i dezvoltăm dizarmonios pe copii, să nu știe să-și gestioneze emoțiile și, până la urmă, să nu știe să opereze în societatea reală, noțiunile din matematică, chimie sau alte materii asemănătoare. Totul se transformă într-un cerc vicios din care unui copil îi va fi foarte greu să iasă. Dincolo de bagajul de cunoștințe pe care vrem să le însuşească, țelul unei societăţi sănătoase este să formeze copii fericiți, care să se bucure de viaţă, de cele învăţate, de familie, de prieteni. Formula corectă este îmbinarea armonioasă dintre inteligența cognitivă și cea emoţională”, mai spune psihologul.
“Dacă pierzi, ești un ratat”
“Copiii învaţă prin imitare. Îi observă pe adulții din jurul nostru și le imită gesturile, atitudinile, comportamentele. Când ei vor vedea adulți nefericiți, vor deduce faptul că acesta este modul corect de a trăi, iar fericirea nu este un obiectiv în viaţă. Din nefericire, noi, adulții, îi învăţăm să spună, prin imitare, dar fără să simtă sau să dorească, să spună “Mulţumesc” sau “Bună ziua”. Conceptul de “Cei 7 ani de acasă” nu mai are același înțeles ca pe vremuri, deoarece în cei 7 ani de acasă, părinţii îi educă în spiritul competiției cu orice preț, cu idei de genul “dacă pierzi, ești un ratat” sau “Băiatul vecinei a luat note mai mari ca tine”. Respectul faţă de oamenii din jur nu mai reprezintă o valoare atât de importantă pentru copiii noștri, deoarece noi, adulții, am încetat să le mai spunem asta. Astfel, toate sugestiile pe care cei mari le dau celor mici, nu fac decât să stopeze și să înlăture posibilitatea copilului să se implice emoțional într-un anumit aspect. Astfel, crescând, adultul va avea rețineri să-și facă așa repede prieteni, să râdă, să se bucure ca un copil, să treacă peste probleme, să se bucure de orice moment, așa cum o făcea când era mic”, conchide Alexandru Pleșea.
Epilog
Cât de mult mi-a folosit în viață ceea ce am învățat la școală? Mi-a folosit cartea. Iar lucrurile rele din primii ani de școală m-au învățat că procesul de învățare nu se poate desfășura în regulă daca este sufocat de micisme. Bine, o sa spuneți, la tine era perioada comunistă. Da, e adevarat, dar oare acum situatia e mai…brează? Vă las pe dumneavoastră să “hotărâți“.
Roxana Roseti
Senior Editor Revista CARIERE