Aglomeratie la speranta

Ei bine, un bloc masiv de trupuri umplea intreaga esplanada, incercand sa intre. Fara busculade, fara violenta de vreun fel. Doar hotarat!

Am zis: S-a "bagat" ceva esential! Apoi, mi-am dat seama ca au trecut vremile acelea. Nu se mai "baga" nici portocale, nici branza. Atunci, poate n-am nimerit evenimentul!? Sau le-am incurcat intre ele. Trebuia sa ajung la targul educational RIUF si am dat peste vreun concert rock.

N-a fost vorba de nici o confuzie: nimerisem si locul, si ziua, si manifestarea. Am uzat de legitimatia de presa, de cea de expozant si de toate cartonasele pe care le-am gasit prin geanta si am intrat. Printre ei. Gata, mi-am zis. Am scapat. Gresit! din nou. Intrand, n-am facut decat sa schimb multimile intre ele.

M-am lasat resemnata si fericita sa curg impreuna cu ei. La pas, printre standuri. Cu opriri dese. Harvard, Stanford, UCLA, Pepperdine, Queen Mary, Regent’s College… Pana la urma, dupa vreo ora, am ajuns si la standul Cariere si am alunecat din curgerea suvoiului, lateral.

Asa a fost toata ziua, aproape. Un fenomen! Tineri batand la portile lumii, nu ca sa ceara favoruri, nu ca sa se planga, ci ca sa invete. Si acum, la cateva zile detasare, inca ma trec fiorii. Cat sunt de frumosi, cat sunt de multi si cata speranta au! Inutil sa spun ce lectie ar trebui invatata de aici. Probabil ca organizatorii au inteles deja ca ar trebui sa o faca mai des, ca nu ajunge o zi si ca nici macar Sala Palatului nu e incapatoare. Oricum, jos palaria pentru idee si pentru punerea ei in practica! Chiar si cu limitele semnalate.

Dincolo de asta, insa, ramane semnalul acestui fenomen. Tinerii acestia chiar exista (doar m-am calcat cu ei pe picioare!) si chiar vor sa invete, mult si bine. Ce dovada mai vreti ca viitorul nostru e pe maini bune?!