Antreprenoriatul e o chestiune de educație. Făcută cât mai la firul ierbii
Am pornit de la cultura organizațională a companiilor, valori de leadership, business, cultură antreprenorială – concepte specifice sferei publice – și am ajuns la spațiul privat – cel al educației foarte timpurii, începută în familie și întreținută apoi de sistemul de educație.
Pare puțin deplasat să pui lipsa de spirit antreprenorial pe seama educației. Iarăși educația. De fapt, lipsa ei sau accentuarea unor aspecte care nu încurajează deloc spiritul antreprenorial. Deloc întâmplător, antropologul Vintilă Mihăilescu susține chiar că familia „post-modernă” tinde să fie alcătuită după chipul şi asemănarea marilor companii.
„Autonomă, cu un management interior performant care urmăreşte dorinţa „acţionarilor”, externalizînd funcţiile de care se poate dispensa pentru a spori eficienţa, mobilă şi flexibilă în timp şi în spaţiu (se face şi se desface după caz) şi nu în ultimul rînd urmărind fericirea obligatorie a membrilor săi, familia devine şi ea antreprenorială.”
De aici și până la conceptul de „părinte-manager” sau faptul că însuși demersul de părinte merită tratat din punct de vedere antreprenorial e o cale foarte scurtă și un semnal că toate bunele deprinderi, inclusiv cele manageriale și de leadership, încep de acasă și continuă în școală. Iar până la școala de business e nevoie de bune practici care să antreneze copilul în spiritul de autonomie, de liberă inițiativă, în asumarea eșecului, în reconsiderarea răspunsului unic pe care sistemul de educație anacronic încă îl perpetuează, în cultivarea valorilor și nu neapărat a tehnicilor.
Uitându-ne la ce se întâmplă în familie și în școală, constatăm că lucrurile se întâmplă exact pe dos.
Hiperprotecția părinților, goana după note mari, abstractizarea și reproducerea informației, concentrarea pe memorare, exacerbarea spiritului de competiție în absența colaborării, lipsa viziunii pe termen lung nu constituie deloc terenul propice care să producă antreprenori.
Este evident că trăim într-o țară cu o cultură antreprenorială deficitară, pe alocuri chiar anti-antreprenorială. Această paralelă făcută între cultura antreprenorială și familia de tranziție ar putea să ușureze puțin înțelegerea conceptului și să îl facă mai accesibil. În sensul că succesul antreprenorial nu se află doar în turnul de fildeș al școlilor de business, ci poate fi deprins de timpuriu, direct la firul ierbii, din școală și din familie.
Citește și: De la generația NEET la generația „fulgi de nea”
