Asteptam un raspuns

Se invoca lista lunga a prioritatilor. As putea fi de acord cu asta, daca as accepta ca unic model viabil mentinerea statului in rolul de tutore. Nu pot s-o fac. Banii publici nu vor fi niciodata destui incat sa se reverse peste opera, peste teatru sau peste muzee. Sa nu uitam: la ora actuala, cu cateva rare exceptii, tot ceea ce inseamna act cultural romanesc se afla sub obladuirea statului, cu bunele, dar, mai ales, cu relele lui.

Americanii, de exemplu, au ales ca motor pentru masina culturala – initiativa privata. Ei au inteles ca nu trebuie sa astepte bani de la stat si s-au miscat singuri ca sa gaseasca resurse. In SUA, suportul financiar al artelor il reprezinta lumea afacerilor americane. Este considerat ca fiind cel mai puternic patronaj cultural din intreaga lume. O buna parte dintre finantari au caracter filantropic, dar cel mai mare interes al investitorilor americani se indreapta spre asocierile cu caracter comercial. In traducere libera, asta inseamna ca organizatia culturala, ca sa devina profitabila, isi asuma responsabilitatea cresterii sale economice. Si isi pune in joc inventivitatea. O sa va dau cateva exemple: muzee care isi inchiriaza spatiile pentru intalniri de afaceri sau petreceri, sedii de organizatii artistice care gazduiesc magazine cu obiecte de arta de mare valoare, orchestre simfonice care coboara de pe scena si concerteaza in institutii private.

Sunt idei de piata, idei care aduc bani. Iar de idei, de creativitate nu ducem lipsa. Doar am fost de acord ca romanul s-a nascut poet… De ce nu si-ar folosi talentul si ca sa gaseasca surse de finantare ale actului artistic? Si, mai ales, de ce nu privatizam cultura? Poate cineva ne va raspunde…