Ce-are respectul cu vacanta?

Ca s-o fac mai digerabila, voi profita de momentul de gratie al pragului de concediu si va voi spune o poveste, precum moralistii chinezi: a fost odata ca niciodata o profesoara. Toata viata ei activa si-a petrecut-o la catedra. Copiii veneau si plecau, respectul ramanea acelasi. Ba chiar, cu varsta, profesoara ajunsese sa se bucure si de suplimente de respect. Elevii cresteau, se casatoreau, faceau copii pe care-i aduceau la scoala, la doamna profesoara, sa o respecte. Lucrurile au mers asa pana in ziua in care a iesit la pensie. Din momentul acela, femeia n-a mai fost "doamna profesoara", ci vecina de la "trei", doamna X sau bunica aluia micu’. Mi se plangea adesea: "Nu mai au pic de respect: nu ma mai saluta, imi vorbesc obraznic, imi trantesc usa liftului in nas… Pana si femeia de serviciu a ajuns sa ma certe daca nepotul meu deseneaza cu creta pe alee…".

Trist… Dar numai in parte indreptatit. Un rol profesional principal sau o functie in ierarhia de varf a unei organizatii nu-ti asigura neconditionat respectul in celelalte arii in care traiesti. Trebuie sa-l castigi si sa-l meriti pe fiecare centimetru patrat al vietii. Nimic nu e implicit si nimic nu e vesnic. Asa ca, luati-va in bagaje, pe langa papucii de plaja, si respectul, ca sigur veti avea nevoie de el. Pana pe 6 septembrie, respectele mele!