Cui i-e frica de FMI?
Uite, mai, la ei, cat sunt de buni si de harnici guvernantii nostri, imi spuneam. Uite cum vor ei sa limpezeasca apele si sa profesionalizeze spatiul public…
Fiind atat de emotionata, era cat pe-aci sa ratez cifrele. "Ne-am propus sa reducem raportul dintre salariul minim si cel maxim de la 1 la 50 (in prezent) la 1 la 15 (peste patru ani)". Cum adica? In timp ce un functionar dintr-un minister primea un salariu de 10 milioane, alt functionar la stat ducea acasa o leafa de 500 de milioane de lei? Si asta de 20 de ani incoace? Si in atat de placuta urechii tacere si de placut sufletului lor secret? De ce n-am stiut pana acum care e ordinul de marime al lacomiei in angajarea la stat? Si cum de ni s-a spus taman acum?
Ei bine, raspunsul e simplu: FMI. Legea salarizarii unice a bugetarilor este una dintre cele patru conditionari fiscale majore de care se leaga acordarea imprumutului. Asa se explica de ce s-a luat batista de pe tambal si am putut afla si noi motivul ravnei cu care se tineau oamenii de scaun prin ministere, agentii si directii. Desi, nu-i asa, viata la stat e grea si trista…
Cum n-am reusit sa descopar care au fost standardele de competenta si performanta pe baza carora s-a produs departajarea pana acum, m-am trezit intrebandu-ma: Chiar, cum o fi sa te afli de 50 de ori mai destept, sau mai competent, sau mai responsabil, sau mai incoruptibil, sau mai in slujba cetateanului? Si am inteles, in fine, de ce trebuia sa ne ferim de FMI: pentru ca ne pune sa ne spalam geamurile. Iar in spatele lor incep sa se vada lucruri…