Daca ne pasa…

Comunismul a avut, printre altele, si aceasta meteahna: sa scoata oamenii la munca patriotica. Adica, intelegeti, patria facea apel la timpul nostru liber si la energia noastra nefolosita. De exemplu, patria avea nevoie de matase. (Chiar n-am inteles ce facea patria cu atata matase, ca pe noi ne imbraca doar in plastic!) Si atunci, erau adusi in scoli viermi de matase, se dezafectau cateva sali de clasa si se instalau tavile cu taratoare. De trei ori pe zi, elevii aduceau frunze proaspete de dud, in pungi de un leu, pentru a potoli foamea viermilor. Si asta vreme de cateva luni, de obicei, in vacantele de vara. Nu conta daca ai sau nu dud in curte. Ce daca stateai la bloc? Cineva, acolo sus, hotarase ca trebuie sa producem matase in timpul liber.

Tot din patriotism sau din preaplinul dragostei noastre de tara, din cand in cand, ne duceam sa maturam. Poate era duminica sau poate nu. Oricum, ne sculam de dimineata cu acest gand: sa facem curat intr-un cartier. Nu cunosteam zona, dar o localizam pe harta, luam maturi de pe-acasa, ne urcam in tramvai si debarcam pe strazile patriei. Localnicii ieseau in fata portii si ne aratau binevoitori pe unde trebuie sa insistam: si aici, si aici… Iar noi, profesori si elevi laolalta, racaiam constiinciosi noroiul din rigole.

Acum, suntem liberi sa decidem. Nu ne mai impune nimeni cauza in slujba careia sa ne punem. Patriotismul, so-lidaritatea si voluntariatul si-au regasit sensul. Trebuie doar sa ne pese: ca sunt oameni foarte aproape de noi, singuri sau bolnavi, ca pasarile nu-si mai gasesc cuibul, ca aerul devine irespirabil. Si nu ma refer aici la initiativa unor organizatii. Ci la demersul personal, la vointa noastra ca indivizi de a ne implica in probleme publice. In Romania, vin voluntari de peste mari si tari ca sa ne ajute sa intelegem ca putem fi mai buni. De obicei, stam cu mainile in san si ne miram: "Ce-au astia!?". De ce nu incercam si noi gustul muncii platite doar cu un zambet?!