Doctore, am facut buba!
Ci pentru ca, dintotdeauna parca, si in Romania mai mult ca oriunde, job description-ul meseriei de medic a ramas acelasi: sa faca minuni cu sanatatea noastra, fara sa astepte mare lucru in schimb. Fireste ca va veni o zi cu soare cand medicii romani vor primi "argintii" pe care ii merita. Nu e inca momentul istoric. Pana atunci insa, nimic nu ne impiedica sa-i iubim. Fara sa fie mai frumosi sau mai destepti decat noi, sunt cel mai aproape de Dumnezeu. Ne primesc pe lume, ne prelungesc viata si sunt langa noi cand trecem dincolo.
De fapt, nu pe ei ii iubim, ci pe noi insine. Si pentru ca ne e drag de noi si nu vrem sa ne doara, pentru ca e vorba de viata noastra, ii iubim pe cei in stare sa ne faca bine si sa ne tina sanatosi. Pana sa ajunga in aceasta stare de gratie, medicii sunt dintre cei care invata cel mai mult. Numarati cati ani dureaza pregatirea lor, nesfarsita! parca, si o sa va convingeti. Ritualul lor de consacrare ca practicieni bate toate recordurile in materie de studiu. Si n-am nici o indoiala ca cea mai bine invatata materie, chiar daca nu e enuntata ca atare in programa, este responsabilitatea. Nu spun lucru mare. Chiar cred ca nu multi dintre noi am fi in stare sa purtam povara suferintei celorlalti, cum o fac ei, doctorii.
Ca ziarist, pot sa stalcesc un cuvant, sa fac un dezacord sau sa deranjez un orgoliu. Tu poti rata un contract sau gresi la un calcul. Nu e fatal, se poate repara. Pretul cel mai mare platit este discreditarea ca profesionist. Dar el, medicul, nu pierde doar atat. El are viata mea in maini sau pe a ta. Miza suprema!
Cum or fi aratand visele medicilor? Cat de repede or adormi si cat de usor le-o fi somnul?
Sunt cinici, veti spune. Poate. Dar cum ar putea fi altfel, cand intra in noi, in viscerele noastre, in colturile cele mai ascunse ale trupului in suferinta!? Ne ducem in fata lor si le dezvaluim ceea ce poate nu stiu nici cei mai dragi noua, cerandu-le sa ne vindece. Increderea noastra si responsabilitatea lor, cea mai frumoasa relatie de munca si de viata!