Fantomele oglinzii retrovizoare | EDITORIAL

Îmbătrânim. Facem tot mai puțini copii. Emigrăm.

Pierdem oameni valoroși. Pe unii, prin plecare, pe alții, prin nepăsare.

Ne bâlbâim în fața prezentului, tot bâjbâim pe hărți vechi, cu ochii în oglinda retrovizoare. Reperele sunt chiar în fața noastră.

Vă propun un banal exercițiu de imaginație: o mașină oprită pe o coastă abruptă de munte. Motorul e turat la maximum, gata să urce, dar frâna de mână e trasă. Motorul geme, scoate fum, însă șoferul ridică din umeri, nedumerit: ce are, de ce nu se mișcă?

E panicat. Nici benzină nu prea mai e, că deh!, rezervorul, umplut pe sfert de ani buni, dă semne de rugină. În plus, drumul acesta, cândva bătut și răzbătut, e tot mai pustiu. Nu prea are cine să-l ajute.

Cam așa stă România în fața crizei forței de muncă: ca o mașină pe o pantă. Avem „motorul” – potențialul și inițiativa, dar ținem frâna de mână trasă, blocată în frici, prejudecăți și nepăsare. Și ne tot întrebăm, din ce în ce mai panicați: de ce nu se mai mișcă?

Prizonieri mental și instituțional, egocentriști și împotmoliți în întrebări și indecizii, vedem limpede că panta pe care stăm – contextul global – devine tot mai instabilă. Dar reacționăm prea puțin, prea târziu, parcă din inerție, deși știm bine: ne poate trage la vale.

Și, nu, nu pentru că mașina n-ar avea suficientă putere, ci pentru că șoferii – decidenții – nu au curajul, luciditatea și voința să lase frâna „la liber” și doar să susțină motorul să-și facă treaba.

Și dacă ne-am jucat puțin cu imaginația și am privit economia ca pe un vehicul gripat, hai să aruncăm o privire și în bord, adică la ce spun datele oficiale.

La final de 2024, România avea în rândul populației active o rată de ocupare în muncă de doar 63,8%, a treia dintre cele mai scăzute din UE. Pe segmentul cel mai important, 20-64 de ani, rata de ocupare era 69,5%, tot printre cele mai mici (media UE – 75,8%).

Extremele spun însă mult mai mult. Rata șomajului în rândul tinerilor de până în 24 de ani atingea aproape 24% și, mai grav, incidenţa şomajului de lungă durată în cazul lor era de 41,9%. Sunt tineri care nu lucrează, nu învață, nu fac nimic. Sunt complet în afara circuitului economic. O categorie fără direcție, fără sprijin, fără orizont. Ca niște mașini abandonate pe marginea drumului, cu farurile stinse.

La celălalt capăt al spectrului, avem seniorii, tratați ca niște mașini de epocă, bune de parcat și admirat, nu de înscris în cursă. Pe segmentul 55-64 de ani, doar 53,4% dintre ei erau activi în câmpul muncii, din nou mult sub media europeană. Nu pentru că nu ar vrea, ci pentru că atât angajatorii, cât și sistemul îi privesc prea des printr-un parbriz încețoșat de stereotipuri.

Desigur, în toate aceste categorii se regăsesc și români pe care nu-i dă hărnicia afară din casă. Dar nu ei sunt regula. Mult mai numeroși sunt cei cu potențial, cu sau fără experiență, ținuți pe margine de lipsa accesului la educație, la sănătate sau de un sistem prea rigid ca să-i includă.

România are zone întregi lăsate la ralanti, oameni buni de pus la treabă, dar neglijați de politici, de investiții, de soluții. Ne-am învățat să plângem după cei plecați, dar să-i ignorăm pe cei rămași. Parcă nu vrem să vedem că ținem „parcați” pe dreapta prea mulți oameni apți de muncă. E timpul să ne uităm mai serios la ei, la ce avem deja „sub capotă”.

Și nu doar atât. Ar fi cazul să privim mai atent și spre ce e în jur. Căci, tot acolo, pe margine de drum, sunt călători care și-ar dori să urce în vehiculul ăsta obosit al economiei noastre: muncitori asiatici, dispuși să pună umărul, să muncească acolo unde nu mai vrea sau nu mai poate nimeni. Dar, în loc să le deschidem portiera, îi ținem în așteptare, încurcați între frâne administrative, piedici culturale și reticențe colective.

E timpul să dăm drumul la frâna de mână și să nu mai trântim portierele în nasul nimănui. Dar, mai ales, să nu ne mai hrănim cu fantomele oglinzii retrovizoare, cu imagini vechi, de când drumurile muncii erau ticsite de oameni, uneori doar de dragul de a fi pline, iar mașina asta obosită ne căra pe toți, uneori chiar și pe scară. Viitorul nu vine din spate!

CITEȘTE ȘI: Conectare umană în era digitală | Cosmina Marinescu, CEO KRUK România, despre tranziția către un model de management al datoriilor bazat pe etică, eficiență și educație

Foto: ID 37007505 © Kianlin | Dreamstime.com