Gandul ascuns
Probabil ca, in mare masura, lucrurile chiar asa stau. Ar fi periculos pentru minte si suflet sa punem vesnic la indoiala sinceritatea declaratiilor. Si chiar daca n-ar fi multumirea perpetua starea de fapt, tot e bun acest exercitiu al mimatului fericirii. Terapeutii recomanda gandul pozitiv si optimist ca remediu in depresii. Si eu va sfatuiam, cu ceva vreme in urma, sa fortati zambetul in fata oglinzii, garantandu-va ca va va veni sa radeti vazand rezultatul. Interesant ar fi insa sa aflam care este celalalt gand, cel nespus, cel pastrat pentru sine sau pentru cei mai de nadejde confidenti. Care este adevarata parere despre locul actual de munca al romanilor, despre salariu si puterea lui de cumparare, despre seful direct, despre colegii de birou sau despre firma pe a carui carte de vizita ne-am pus numele.
Am aceste reflectii de cand mi-au cazut ochii pe niste cifre. Sunt date culese din lume, de peste mari si tari, din locuri pe care le consideram mai dezavantajate decat al nostru, dar si din zone spre care ne uitam cu invidie. (Le puteti citi chiar in aceasta editie a revistei noastre.) 75% dintre angajatii din America de Nord sunt, in prezent, in cautarea unui loc de munca, dorindu-si o schimbare. Cum adica, acolo unde protectia individului e politica de stat, unde orice umbra de discriminare (inclusiv profesionala) e delict federal si unde orice adolescent isi permite sa aiba propria masina, oamenii vor in asa de mare proportie sa schimbe ceea ce au cu altceva?! Iata ca da! Si mai mult. Chiar ieri am aflat de la un post de radio ca Marea Britanie se confrunta cu un val fara precedent de emigranti: aproximativ 350.000 de englezi au plecat anul trecut spre mai-binele lor, in America, acolo unde 75% dintre oamenii activi vor sa schimbe ceva in cariera lor. Si exemplele ar putea continua…
Ce vreau sa spun cu toate astea? Ca suntem normali, ca nu e nimic rau in a vrea sa-ti fie mai bine, in a crede ca poti si meriti mai mult. Fireste ca nu incurajez impulsul spre emigrare. Dimpotriva. De aceea, chiar cred ca uneori e sanatos pentru minte si suflet sa aflam cum e prin alte parti. Poate asa, ne reconsideram propria stare si ne gandim de doua ori inainte sa dispretuim ceea ce avem acum si aici.