În căutarea sinelui pierdut
Au rezultat un interviu-fulger, în stilul telegrafic, specific unui alergător de anduranță în condiții extreme, și o copertă atipică, ce te provoacă să cauți în străfunduri ale sinelui tău cu care ți-e teamă să te confrunți sau de care nici măcar nu ești conștient.
„27 de pași” este o mărturie care îți încordează la maximum neuronii conștiinței și te îndeamnă la un exercițiu de introspecție lucid, din care cu siguranță ieși câștigat. Mie, una, mi-a adus aminte de o secvență de film („The Circle Movie”) în care idealul profesional al unei tinere viitoare angajate era „să îmi ating adevăratul potențial”. Cu acest deziderat, ea și-a cucerit angajatorul.
Dar care este adevăratul nostru potențial? Recunosc în această întrebare retorică parabola talanților biblici cu care venim pe lume și pe care, din păcate, din necunoaștere sau ghidaj greșit, îi risipim sau îi îngropăm în deșertăciune și uitare. Nu cred că există comoară mai de preț decât să îți afli potențialul, vocația, calea către ceea ce ești tu. Să îți descoperi misiunea și să acționezi în acea direcție cu toată energia de care ești capabil.
Pentru că acolo ești tu, esența ta, și nimic din ceea ce faci conștient de asta nu poate da greș. Iar recunoașterea acestui potențial, a acestei „pietre filozofale”, cred eu că vine exact din întâlnirea cu acest sine pierdut, uitat sau doar ignorat pentru că, de regulă, el ne scoate din zona de confort și ne proiectează pe o orbită amețitoare.
Culmea e că această vocație există în noi încă de la naștere, iar copiii știu de la 4-5 ani ce vor să facă. Se pare că acest interval de vârstă este cel în care glasul vocației spune clar care ne e misiunea. Și că toate punctele de cotitură care intervin ulterior în viață sunt doar încercări de reconectare cu acea claritate a vârstei pe care noi, ca adulți, nu o luăm în seamă, iar copiii și-o reprimă la indicațiile noastre, deturnându-i cumva de la misiunea lor.
Așadar, părinților le revine greaua misiune de a le cultiva copiilor de mici ideea de a face ceea ce le place, de a-și urma visul, indiferent de cât de nepotrivit sau de ridicol ni se pare nouă, ca adulți. Cred că doar așa vom avea lumea în care oamenii sunt pasionați de ceea ce fac, în conexiune cu sinele lor autentic.
Articol preluat din numărul 243/decembrie 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.