Inefabilul Leadership
Ii semnai demisia si
te rugai din tot sufletelul tau de “employer" sa-i gasesti un inlocuitor, fireste,
nu la fel de bun ca el, dar macar mai modest. Urmatorul nu era mai modest, dar
nici mai breaz. Avea doar calitatea ca era, adica exista pe statul de plata. Pana
la prima fluturare de gene a altui ofertant, angajatul statea cu ochii pe
actualul manager direct. Care trebuia sa-si lepede straiul “hulit" de sef ca sa-l
imbrace pe cel de lider vizionar. Pentru ca, nu-i asa?, salariatul nu pleaca,
de fapt, pentru bani, ci din cauza sefului. Cum lozinca aceasta nu a mai ramas
un secret pentru nimeni, toti ochii s-au indreptat catre nefericitul din varful
ierarhiei: cum vorbeste, cat asculta, ce reuseste sa comunice din viziunea lui
celorlalti, de cate ori zambeste, daca deleaga, construieste, atrage incredere,
genereaza entuziasm. Pe scurt, cum sta cu leadershipul. Dezirabilul,
incomensurabilul, providentialul si inefabilul leadership. Avea sens: daca nu-i
poti retine pe oameni cu bani, magnetizeaza-i cu carisma!
Banuiesc ca la aflarea vestii ca se apropie criza, multi
lideri de companii au rasuflat usurati. “In fine, n-o sa mai stau sub
reflectoare, n-o sa mai trebuiasca sa tin usa deschisa sa ma traga curentul si
o sa-mi pot largi nodul de la cravata!" Angajatii ar fi trebuit sa-si mute atentia
de la atmosfera de munca, la munca propriu-zisa si la productivitatea ei, deplangandu-si
colegii proaspat restructurati si perspectiva de a-i urma.
Asa ar fi trebuit sa se intample, dar nu s-a intamplat. Desi
nu mai pleaca la fel de des din companie, oamenii au acum alta problema: sunt
demotivati. Ingrijorati, cercetatorii, consultantii si psihologii s-au dus sa-i
intrebe ce le lipseste de nu pun osul la treaba, ce-ar trebui sa mai presteze
liderul ca sa-i mobilizeze. “Sa ne inspire si sa ne faca sa ne simtim bine", a
venit raspunsul din sondaje.
De parca despre asta ar fi vorba! Simt cumva ca se deturneaza
discutia de la esenta problemei. In relatia angajat-angajator, este, in primul
rand, vorba despre munca si abia apoi despre spiritul muncii. Pot intelege
momente de rasfat si alint, dar mi se pare exagerat ca ele sa devina regula. Eu
cred ca mai conteaza si cu ce vine omul de acasa, cum se asaza el insusi fata
de meserie, job si cariera profesionala. Sigur ca e mai comod sa-ti conditionezi
performantele de factori externi, dar chiar nu se cade sa punem totul in carca
leadershipului…