Lideri în era AI. Între aurul lui Midas și zborul lui Icar | EDITORIAL

Fie că ne agățăm de ceea ce știm, fie că ne aruncăm cu capul înainte în necunoscut, riscul pândește în ambele părți.

Extremele fascinează, dar ard. Ne-o arată istoria, experiențele trăite, chiar și miturile care ne însoțesc de când lumea. Doar decorul se schimbă. Lecțiile rămân.

De aceea, înainte să intru în miezul problemei, vreau să vă aduc aminte, pe scurt, două legende.

Prima e cea a lui Midas, regele norocos, căruia zeii i-au oferit darul de a transforma în aur tot ce atinge. O binecuvântare la început, devenită blestem când aurul n-a mai însemnat bogăție, ci suferință, singurătate, izolare. Și totuși, orbit de frica de a pierde tot ce câștigase, Midas se agăța cu disperare de darul său, convins că ceea ce l-a făcut puternic îl va și salva.

A doua e legenda lui Icar, tânărul care a visat să zboare. Și a reușit. Dar, amețit de libertate și iluzia că poate atinge cerul, a ignorat toate avertismentele. A urcat prea sus, prea repede. Soarele i-a topit aripile, iar zborul i s-a transformat în prăbușire.

De ce am vrut să le amintesc? Pentru că lumea de business de azi pare să oscileze între aceste două lecții, între a păstra aurul valorilor fără să fim înlănțuiți de trecut și a ne ridica spre viitor fără să fim mistuiți de ambiție.

Sub presiunea noilor tehnologii, lumea de business se transformă, iar inteligența artificială devine catalizatorul acestei metamorfoze. Sondajele sunt clare: există deschidere, chiar entuziasm. Liderii declară că înțeleg impactul AI și nevoia urgentă de adaptare. Teoretic, toți par pregătiți pentru schimbare.

În practică însă, realitatea e mult mai nuanțată și dependentă de mulți alți factori. Dar, în mijloc, avem masa – 50%, poate 60%, în funcție de sondaj -, lideri care vor și pot. Lideri care nu confundă adoptarea tehnologiei cu o demonstrație de forță. Care înțeleg că între dorință și putință e nevoie de învățare. Și care aleg să meargă cu răbdare, pas cu pas.

Dincolo de această masă, mai tăcută, ce-i drept, prind însă contur extremele. Figuri arhetipale. Lideri-Midas, care se agață cu dinții de strategiile ce odinioară le-au adus glorie. Refuză să le lase în urmă, chiar și când devine tot mai limpede că trecutul e povară, nu atu. Și lideriIcar, seduși de noile promisiuni tehnologice, care se avântă frenetic spre viitor, fără ancore, fără măsuri de siguranță. Fascinați de înălțime, dar orbi la riscuri.

Experții avertizează: deși tehnologia deschide uși uriașe către progres, are și o față ascunsă. Capcane, ca orice inovație majoră. Subutilizarea AI-ului poate fi o frână, entuziasmul necontrolat, pericol.

Și dacă nici experții nu ne conving, poate ar fi cazul să privim puțin în urmă. Kodak, Nokia, Polaroid, Sears – nume mari, prăbușiri spectaculoase. Și lideri-Midas, care au refuzat să adopte noi tehnologii nu pentru că nu le-ar fi înțeles importanța, ci pentru că au crezut că succesul trecut le poate garanta și viitorul.

Dar există și organizații-Icar. Cele care s-au aruncat fără frâne în necunoscut. Au redesenat structuri, roluri, identități peste noapte, ignorând cultura internă, nivelul real de pregătire sau rezistența naturală la schimbare. Aș putea da aici multe exemple. Dar aș vrea să revin în prezent și la „cartoful fierbinte” de astăzi, Inteligența Artificială.

Și să vă reamintesc de ION. Unde este astăzi ION? Pare că se reinventează. Cu ce costuri? Asta e deja o altă legendă. Dar lecția rămâne: oricât de sus ar părea că putem să zburăm, soarele tehnologiei pe toți ne poate arde. Gloria este efemeră, dacă nu are la bază valori fundamentale precum etica și nu e ancorată într-o infrastructură tehnică solidă. Lumea de azi nu poate fi nici cea a lui Midas, nici cea a lui Icar.

Lumea de astăzi cere curaj, dar și discernământ. Deschidere, dar și prudență. Cred că e o lume în care adevărata putere a liderului nu stă nici în aurul pe care-l adună, nici în înălțimea pe care o atinge. Ci în înțelepciune. În capacitatea de a ști ce merită păstrat și ce trebuie lăsat în urmă. În dorința de a zbura, dar și în luciditatea de a coborî când și cât e nevoie. În forța de a deschide sau închide conștient uși, mai degrabă asemenea zeului Ianus.

CITEȘTE ȘI: Patru generații. Fericirea, între „drept” și „bun” | EDITORIAL

Foto: ID 171185393 © Etiamos | Dreamstime.com