O decizie personala

Pana la finalizarea investigatiilor, cazul a generat un adevarat fenomen, ai carui eroi sunt deopotriva autoritati si oameni obisnuiti. In lipsa unor informatii oficiale, lumea toaca marunt datele existente: un e-mail, o marturie a unui vecin, povestile fostilor colegi. Presa alimenteaza si ea framantarea sau incearca analize cat mai documentate ale circumstantelor decesului. Cum era firesc, si Cariere gazduieste in editia curenta opinii si ecouri la subiect.

S-au dat verdicte: munca ucide, auditul distruge, medicii sunt vinovati. De fapt, fiecare arata cu degetul spre ceea ce-l doare. Daca cititi mesajele care s-au strans pe forumuri, legate de moartea Ralucai, veti descoperi o adevarata literatura a demonizarii corporatiilor: "angajatul-soldat este exploatat nemilos de un sistem rapace intruchipat de manageri incompetenti…".

Nu ma pot pronunta. Nu am datele si nici autoritatea sa o fac. Pot avea doar o opinie personala, pe care mi-am formulat-o pe baza a ceea ce plecata dintre noi a scris cu un an in urma intr-un e-mail: "… nu mai vreau… vreau orice serviciu numai sa plec de aici… poti sa ma recomanzi oriunde ca o sa ma descurc… mai greu ca aici nu exista…". Ce reiese din toate acestea? Ca isi constientizase limitele, ca intelesese ca trebuie sa schimbe ceva. Si totusi, nu a facut-o. A preferat o inertie fatal! paguboasa.

Aici vad eu cheia. Evident ca la deznodamant au contribuit mai multi factori: vulnerabilitatea fizica a tinerei, presiunea unui job platit suficient de bine cat sa motiveze peste medie, superficialitatea unor controale medicale, lipsa echilibrului pe care ti-l da o viata de familie, contextul economic actual… Dar peste toate sau, mai bine spus, in toate, se afla decizia personala. Eu asta cred, ca e problema fiecaruia dintre noi ce alegem sa facem cu viata noastra.