Sa va hartuiesc si eu putin
E in concediu. La parinti, la tara. E cald, o dupa-amiaza linistita de sfarsit de august. Sta culcat pe spate in livada, intins pe o patura. Nu e genul liric, dar azi are chef sa se uite la soare printre crengi, fara ganduri, toropit… Cu un gest lenes al mainii, alunga o musca. Ce bine e! Liniste, aer curat… Scutura din picior: il gadila aceeasi musca. Ce-nseamna natura! Uite cata frumusete si armonie. Poate atipeste un pic… Pleosc! O palma peste umar, unde se asezase din nou musca. Soare, aer, verdeata si… musca pe obraz. Se ridica intr-un cot. I-a pierit tot cheful. “N-ai pic de liniste nicaieri! Cum crezi ca ti-ai gasit echilibrul, vine unul si te scoate din ale tale”. Asa a patit mereu.
In liceu, dupa ce aflase ca vrea sa dea la Politehnica, profa de mate il scotea in fiecare ora la tabla, chiar daca avea suficiente note ca sa-i incheie media. Doar asa, ca sa-l tina in priza pentru examen. inainte de bac, cel putin, il hartuise incontinuu.
Cu nevasta se casatorise la insistentele parintilor. De fapt, la insistentele ei. Toata facultatea s-a tinut de capul lui: “Hai la cursuri, hai la o cafea, hai la mine!”. Ai lui i-au zis: “Unde mai gasesti tu asa o fata staruitoare?! Nu vezi cat tine la tine?” Pana la urma, a cedat.
Masina si-a schimbat-o de raul colegilor. Una-doua se legau de Dacia lui: ba ca n-au loc de ea in parcare, ba ca e veche si polueaza, ba ca face de ras imaginea firmei. Radeau de masina lui, radeau de el. Ca sa nu-l mai sacaie, a vandut-o.
Cand a venit in firma, noului director i s-a pus pata pe el: “Popescule, de cate ori sa-ti spun? La prima ora, vreau sa gasesc pe birou rapoartele de vanzari. Nu la ora 11, nici la pranz”. Ceilalti raportau lunar. El, nu. in fiecare zi. Azi asa, maine asa, pana cand s-a obisnuit. Acum, chiar daca nu are noutati de anuntat, el face raport si si-a creat o imagine de om muncitor.
Si-acum, musca asta!… “Ce-o fi vrand de la mine? Numai astea nu ma hartuisera pana azi!”
Poate asa o trebui sa se intample: sa ne tina cineva mereu in priza…