Starea de a munci
A munci este obligatoriu. Acesta poate parea un truism, insa de intelegerea lui depinde starea de bine a fiecaruia. Iar starea de bine este esenta succesului. Starea de a munci – e alta mancare de peste.
Se zice ca romanul e expert in injuraturi si inclin sa cred (cu orgoliul national satisfacut si de aceasta data) ca asa este. Injuratura care m-a cutremurat intr-adevar, n-avea, insa, aproape nimic peiorativ… "Esti urata ca munca!" – i-a strigat pe geamul masinii un sofer nervos unei batranici care, e adevarat, traversa bulevardul printr-un loc nepermis.
"Urata ca munca" – e deja ceva foarte grav, care spune multe despre atitudinea fata de menirea umana, ceva care trebuie cu vehementa combatut, mai ales in tara lui "merge si-asa"…
Romanul este un contemplativ prin nastere. Spatiul mioritic predispune la asa ceva si nu putine sunt vocile care critica aceasta insusire, altfel meritorie. Moromete era genial tocmai datorita unei atari inclinatii.
Romanul este, pe de alta parte, un perfect exemplu de om care stie sa scrasneasca din dinti. Asta inseamna ca stie sa rabde, dar mai poate insemna ca e invatat sa faca multe lucruri impotriva vointei lui. Din punct de vedere istoric – e si bine, si rau. Bine – caci isi pastreaza nealterata identitatea de-a lungul timpului. Rau – pentru ca asta poate arata o inertie (negativa, fireste) in atitudinea fata de schimbare. Iar schimbarea – in zilele noastre – e extrem de importanta.
O jumatate de veac de comunism a modificat drastic gustul nostru intr-ale muncii, iar ecourile scrasnetului din dinti al unei tari intregi reverbereaza inca amplu in spatiul nostru pozitiv-mioritic.
Putina lume munceste astazi din nou cu pasiune in Romania si iarasi, si mai putina lume stie ca munca e cel mai bun antidot al tristetii. Or, o cariera – tocmai asta presupune: motivatie, energie, satisfactie a lucrului bine facut iesit din propriile maini. Scuza ca am fost indoctrinati si prin urmare avem idiosincrazii firesti fata de sloganurile prea des auzite (meseria – bratara de aur, munca l-a creat pe om s.a.) a tinut, de bine – de rau, primii zece ani. "Stangismele"acestea tin deja de tesatura intima a intregii lumi aflata in reconstructie.
Mi-e frica, marturisesc, de domnia lenei si de depresia sociala pe care o exercitare deformata a libertatii individuale o poate induce. Mi-e teama ca nu cumva zambetul ironic-malitios al bratislaveanului de pe coperta sa nu ramana de bronz, adica de nesters, atunci cand priveste spre noi.