Stresul bine controlat

Am pastrat pentru randurile editorialului un gand ascuns, invidios si nostalgic. Reflectiile unui ramas acasa despre cei plecati in concediu. V-ati gandit vreodata ce motiv de stres este vacanta? Cat de perfide sunt gandurile care ne incoltesc in minte imediat ce ne-am intors din concediu? Eu, cel putin, asa fac: in prima zi de munca de dupa concediu, socotesc cat timp am de asteptat pana la urmatorul. Apoi, pornesc motoarele si, o buna bucata de vreme, uit. Pe masura ce se face mai cald, apar ofertele, aud colegi facandu-si planuri, incep si eu sa ma agit. Duc acasa ideea si, cum suntem multi decidenti, cu tot atatea idei de vacanta, apare nelinistea. Unde mergem, in tara, afara, cat de departe, pentru cat timp? Vrem o vacanta in care sa ne odihnim sau una obositoare, in care sa alergam de la un muzeu la altul?

Cu masina, cu trenul sau cu avionul? La hotel, la gazda sau cu cortul? Bineinteles, fiecare dintre noi vrea altceva. Varianta aleasa in unanimitate este acceptata cu maraieli de unii. Urmeaza pasii concreti, biletele, bagajele, ultimele cumparaturi. Indiferent unde mergem si pentru cat timp, ceea ce avem de luat este disproportionat de mare si de mult. Pana la urma, cu mari compromisuri, totul este impachetat. Partea feminina a familiei face programari de ultima ora la cosmetica. Se vorbeste cu vecinii despre cum trebuie udate florile de pe balcon. Se pun ceasurile sa sune, desi abia daca avem de ce sa ne mai culcam. A doua zi, dimineata, suntem cu totii buimaci. A luat cineva filme? Stie cineva unde e pisica, sa n-o inchidem pe undeva? Unde sunt biletele? Gata, am plecat. Daca am ales litoralul romanesc, la hotel, in cateva ore dam piept cu serviciile autohtone de turism. Stresul de pana acum n-a fost nimic. Daca avem noroc, camerele pe care ni le-am rezervat din martie sunt libere. Daca nu, nu. Stam pe bagaje, emotionati, in receptia hotelului. Nu ne baga nimeni in seama. Suntem obositi, flamanzi, transpirati si tare am vrea sa facem dus, sa mancam ceva si sa alergam pe plaja. Inceputul vacantei noastre nu seamana cu nimic din ce visam. Suntem cazati pana la urma si daca nu ne deranjeaza mirosul de canalizare din baie, nici programul cameristelor care dau buzna peste noi sau ne ignora doua saptamani, nici saracia bufetului suedez pe care e bataie dimineata, nici artizanii aciuati pe scarile hotelului, nici mini-golfurile in ruina, nici cocenii de porumb din mare, nici arsurile de pe spate, atunci ne putem lua in serios rolul de turisti fericiti. Oare? Nu era mai bine la serviciu, cu acelasi program, aceleasi gesturi, aceleasi fete, acelasi stres? De ce sa schimbam un stres cu un altul pe care nu-l putem nici macar controla? Mai bine un stres bine controlat, nu-i asa?!