Valoarea stă în ochii celui care privește

Marketingul, consultanța și media au instrumente la dispoziție pentru a măsura angajamentul consumatorului și, desigur, sunt concentrate strict pe rentabilitatea investiției (ROI) traduse în vânzări. Dar dacă cifrele mari de vânzări, cantitatea, nu mai garantează calitatea?

În domeniul nostru, în ultimii ani, mijloacele de comunicare în masă au căzut în sclavia ratingului și a share-ului, iar cifrele mari au fost dovada tangibilă a rentabilității și succesului unei investiții în comunicarea pe canalele tradiționale. Totuși, nenumăratele canale prin care un brand poate să comunice clienților și consumatorului final se află într-o diversificare continuă, iar măsurătorile tradiționale ale ROI rămân un indicator incomplet al succesului unui brand sau al unei organizații. Tehnologia și revoluția digitală înlesnesc personalizarea fiecărei experiențe de consum (valabil inclusiv pentru clienții B2B), iar acest lucru duce, inevitabil, la o singură concluzie: consumatorii judecă ei înșiși ceea ce le aduce „valoare”.

Din acest motiv, presiunea asupra furnizorilor de bunuri și servicii este imensă și pare să dicteze o evoluție, de la concentrarea pe volum la cea pe valoare. Chiar și așa, rămâne de văzut cum se va putea satisface acest apetit insațiabil pentru consum rapid, facil, la cel mai mic preț, când e bine știut că orice lucru de valoare înglobează efort, timp și costuri de producție mari.

Într-o lume în care valoarea este conferită de ochii privitorului, organizațiile și brandurile trebuie să decidă a cui opinie – respectiv, opțiune de achiziție – contează cel mai mult și să își adapteze eforturile față de acel tip de client / consumator. Cu alte cuvinte, va fi nevoie să-i atragem pe „privitorii” pe care îi merităm, acei consumatori care înțeleg că, odată cu produsul, cumpără o valoare intangibilă, adică mixul de idei, muncă, experiență, profesionalism, design, influență, personalitate, PR, simbol, informație, asocieri, așteptări, pe care îl înglobează brandul. Și pe care n-ar avea cum să plătească doi lei