Vis cu profesionisti in fotbal
Recunosc faptul ca am un mare potential de a ma incarca de emotii, personale sau ale celorlalti, ceea ce nu-mi face bine intotdeauna. Iar ziua de 30 martie a fost in Bucuresti una dintre cele mai bogate in semnale. Uruit de elicoptere pe cer, grupuri de suporteri scandand prin intersectii, alarme ale masinilor de politie… Nu mai vorbesc despre presa, care a ridicat la maxim miza evenimentului: urmeaza meciul mileniului, traim un moment istoric, este in joc integrarea tarii in Uniunea Europeana… O regie intreaga menita sa-mi ridice pulsul.
Nu stiu ce a contat mai mult: campania din mass media cu indemnuri la calm, teama de a nu risca suspendari administrative, impresionanta desfasurare a fortelor de ordine, originea brigazii de arbitrii sau, pur si simplu, constiinta colectiva. Cert este ca, si pe teren si in jurul lui, spectacolul a fost demn de toata lauda! Si am vazut ca se poate. Ne-am convins ca putem fi si profesionisti, daca vrem.
Fotbalistii au alergat 90 de minute. Deciziile arbitrilor au fost respectate. In tribune, s-a cantat si s-a fluierat cu sens. Iar strazile au fost folosite pentru mers intr-o directie sau alta. Nu-mi vine sa cred! Recitesc randurile de mai sus si constat ca am pus la capitolul "mirari" o serie de comportamente altfel firesti. Am ajuns, din nou, sa ne felicitam pentru normalitate.
Va marturisesc, visul meu este ca macar o data in viata sa vad un meci important de fotbal pe stadion. Ei bine, daca se "recidiveaza" cu acest tip de manifestare, cred ca visul meu se va implini mai curand decat speram.