Ziua Europei, în umbra Ucrainei
Anul acesta, pentru a sărbători Ziua Europei chiar în săptămânile premergătoare alegerilor europene din 25 mai, instituțiile UE își vor deschide porțile pentru public în Bruxelles, Luxemburg și Strasbourg. La fel, și reprezentanțele locale ale UE de peste tot din lume vor organiza o serie dezbateri, concerte și alte evenimente pentru a marca ziua Europei și a pentru a sensibiliza cetățenii cu privire la proiectele, aspirațiile, dar și provocările Uniunii Europene.
În 2012, UE primea Premiul Nobel pentru pace și banii primiți odată cu premiul erau donați unor copii cărora nu li s-a oferit șansa de a fi cunoscut pacea. De fapt, suma primită a fost suplimentată cu mult (930.000 de euro), donația totală însumând 2 milioane de euro. Cu ajutorul acestor fonduri, peste 28.000 de copii au beneficiat de programe educaționale de urgență. În spiritul Premiului Nobel pentru pace, UE continuă să furnizeze programe educaționale în zonele de conflict. În 2013, UE a dublat din nou resursele, furnizând încă 4 milioane de euro pentru a finanța proiectele noi și în curs de desfășurare. Dar iată că la doar doi ani diferență, în 2014, valori considerate ca sigure în Europa, precum pacea, stabilitatea și prosperitatea, sunt puse sub semnul întrebării și Uniunea Europeană este nevoită să răspundă provocărilor cu care se confruntă în privința conflictului din Ucraina.
Referendumul privind independenţa regiunilor Doneţk şi Slaviansk din estul Ucrainei care „va avea loc pe 11 mai”, după cum anunța liderul separatiştilor republicii autoproclamate Doneţk, stârnește o și mai mare îngrijorare în rândul diplomaților UE, care se tem că situația se poate agrava şi că ar putea duce la o nouă escaladare a conflictului din sud-estul Ucrainei.
Una peste alta, ceremoniile dedicate Zilei Europei sunt umbrite de spectrul unui război civil pe teritoriul unei țări în care majoritatea populației își dorește să adere la valorile europene.