Laura Hobincă: „Trebuie să ne armonizăm într-o comunitate și să construim pe potențialul fiecăruia, nu pe șabloane”
Ai senzația că vorbești cu un duhovnic cald, pe care îl simți aproape, care povestește mai ceva ca Creangă. Întrebată de ce a ales să facă parte din generația a treia de profesori Teach for Romania, Laura răspunde amuzată: „nu aveam niciun gând să intru în învățământ. Am urmat Facultatea de Geografie-Turism, un master de mediu și lucrasem pentru o perioadă la secretariatul facultății unde aveam contact cu oamenii, iar nevoia de structură îmi era hrănită acolo.
Când am aplicat la Teach for Romania, veneam după un an de Edmundo (program ce oferă tinerilor români de liceu informații, consiliere și asistență pentru admiterea la instituții de învățământ superior din Europa, Asia, SUA și Canada). Practic, etapele mele de lucru au fost universitate, apoi liceul – prin programul Edmundo, apoi școala primară, unde sunt acum învățătoare. Poate aș fi putut fi profesor de geografie, însă, încă din timpul formării Teach din Academia de Leadership și Pedagogie, am simțit că mă conectez mai bine cu elevii de primar. Așa că am rămas la primar”.
În cei doi ani de program, Laura Hobincă a fost învățătoare în cartierul Gârcini din Săcele (județul Brașov), una dintre cele mai provocatoare comunități de romi din țară. A finalizat cursurile de conversie profesională pentru Pedagogia învățământului primar și preșcolar, în tandem fiind și studentă și doamna învățătoare. Făcea naveta Brașov-București în weekend, pentru studii, iar în timpul săptămânii era alături de elevii ei din Gârcini.
Acum, realizează că cea mai mare muncă pentru elevii ei, a fost dusă împreună cu alți profesori Teach, Mariana și Valentina, și ele profesoare în comunitatea de acolo, aceeași generație Teach for Romania și toate trei primiseră clasa a II-a. Împreună au creat oportunități de creștere și dezvoltare pentru copii, încât aceștia să își creeze rutinele personale și școlare.
În 2017, echipa lor, alături de elevi, au organizat o tabără la Brașov. Planul era să le creeze rutinele de igienă personală, să le amplifice nivelul de încredere în ei și să le dovedească, prin încercări, că și ei pot reuși orice își propun. Poate sunt doar acțiuni, ce, văzute din exterior, par infime, însă, pentru Laura și elevii ei, au fost mai mult de atât: plimbarea împreună a creat relații mai strânse în care și-au dat voie să se cunoască, să lege prietenii și să greșească, dar și să ierte, să învețe să diminueze un conflict și să îl evite, au făcut cățărări împreună pentru a le spori încrederea în sine, mesele pe care le serveau împreună la auto-servire au creat prilej de autonomie, siguranța că fiecare copil poate, senzația de apartenență și simplul fapt că se așteptau unii pe alții la masă, era un mare pas făcut peste ceea ce elevii tot auzeau în mediul lor de acasă „tu nu poți să faci asta”.
„În 5 zile de tabără s-a văzut un progres real. Se îmbrățisau fără conflicte, fără injurii, fără frică”, povestește Laura, și adaugă că impactul cel mai mare, în cei doi ani de program, a fost această dezvoltare individuală, educată și autentică a elevilor, chiar sub ochii ei, uneori, când se aștepta mai puțin, prin prisma activităților extrașcolare. „Nu ne-am blocat în programa școlară și nici în caiete și manuale. Am vrut să lucrez cu ei considerând că mai întâi însoțești omul, apoi adaugi informațiile cognitive. E nevoie de un efort susținut ca să găsești resursele potrivite din ei. Există în continuare o stigmatizare.
Trebuie să te gândești, când e vorba despre copii, că însoțești niște elevi să își acceseze niște resurse pe care nu știu că le au, fiindcă nu știu asta de acasă. Noi sprijinim o directivă mai sănătoasă, dar ai nevoie de multă smerenie într-un proces de genul acesta. E normal și firesc să le respecți identitatea și felul lor de a fi. Nu e despre a schimba ci despre a înflori ce este de înflorit, a îndrepta ce este de îndreptat, a sprijini unde e nevoie de sprijin. Asta am descoperit noi, împreună, în drumul nostru”.
Laura vorbește mult despre timp și despre așezare. Despre firescul lucrurilor. Spune că, în momentul în care era implicată în activități și în procesul lucrurilor, nu vedea aceste dezvoltări ale elevilor ei. Cu timpul, a învățat să aștepte și să observe cum firescul începe să se vadă. Exact ca în natură. Îi dai plantei doar ce îi prieşte și ea mai departe rodește. „Trebuie să ne armonizăm într-o comunitate și să construim pe potențialul fiecăruia, nu pe șabloane“.
După cei doi ani de program, Laura Hobincă a continuat în învățământ. S-a întors în Iași, locul ei natal, și a realizat cât de important e să ai lângă tine oamenii potriviți, determinați să contribuie în învățământ, fără a critica, acei oameni care să motiveze și să facă meseria aceasta cu drag. Este ceea ce e a determinat-o să se înscrie în NEST (Novice Education Support and Training), un program-pilot de mentorat, lansat de Teach for Romania în parteneriat cu Ministerul Educației, un program pentru profesorii debutanți, care oferă sprijin în reforma politicilor publice și practici de mentorat adaptativ pentru profesorii aflați la început de carieră.
Își dorește să dea mai departe sensul pe care ea l-a găsit în programul Teach for Romania, să ofere mentorat în programul NEST și să elimine, chiar dacă, așa cum spune ea „nu e la mine asta încât să pot să fac ceva”, acel spirit de „facem ceva că așa trebuie făcut și nu mai suntem atenți la elevi și ce facem reprezintă 0 esență”. Și ea a avut un mentor și știe cât de important este, mai ales la început de drum, să ai pe cineva care să te susțină, să știe să dea un feedback constructiv și să te ghideze conform personalității tale. Fiindcă toți vrem să acționăm, însă ne împiedicăm în „trebuie să mai fac un act sau o hârtie”.
„Țin minte că cineva îmi spusese despre Teach for Romania și m-am gândit că mi-ar plăcea să învăț pe cineva să scrie și să citească”.
Așa cum îi place ei să spună, „vezi unde ți-e locul și vezi ce poți face acolo”.
Cei doi ani de predare alături de Teach for Romania sunt, pentru noi, doar începutul unei cariere de lider în educație. În 2022, comunitatea de alumni Teach for România va fi formată din 220 de absolvenți ai programului. Peste jumătate dintre ei au ales să rămână la catedră în școli publice din România, alții au hotărât să aducă o contribuție în sistemul de învățământ din alte roluri. Teach for Romania lucrează cu oameni care au motivația și abilitatea de a fi lideri în educație, de la catedră, din poziția de director de școală, din instituțiile publice care gestionează sistemul de învățământ, din poziția de inovator social sau de comunicator și formator de opinii. Ne propunem să creștem o comunitate de lideri care au experiența practică de a preda în cele mai provocatoare comunități din România și care vor avea luciditatea și doza de realism necesare pentru a contribui la transformarea educației în favoarea elevului. Dăm forță și încredere celor cu experiență în sistem și aducem oameni noi, valoroși, în educație.