Excelenţa în afaceri, de Jim Collins
Cartea este produsul unei cercetări care s-a întins pe parcursul a cinci ani cu o echipă formată din 21 de persoane care au selectat companii de top după câteva caracteristici de bază: venituri cumulate timp de 15 ani la nivelul de pe piaţa generală, un punct clar de tranziţie şi venituri de cel puţin trei ori faţă de piaţă în urmatorii 15 ani.
Dintr-o serie de companii aparute în Fortune 500 între anii 1965-1995 au fost selectate 11 exemple de salt spre excelenta (la sfârşitul lucrării exista o descriere detaliată a criteriilor de selecţie).Comparaţiile au fost facute cu o serie de “companii de referinţă”, companii cu oportunităţi şi resurse similare la momentul tranziţiei, dar care nu realizaseră saltul de la bun la excelent şi care nu au reusit să îşi menţina traiectoria.
Dintre conceptele valoroase oferite cititorului, amintesc urmatoarele: liderul de nivelul 5, oamenii potriviţi, conceptul de arici, volantul şi lanţul destinului, şi modul în care companiile au reuşit să îşi cladească drumul spre excelenta.
Cartea tratează principiile eterne ale transformarii de la bun la excelent, despre cum se poate transforma o organizaţie bună într-una care să producă rezultate excelente pe termen lung. Este descrisa imaginea „liderilor de nivelul 5”, întruchipare a unui amestec „paradoxal de umilinţă personală şi voinţă profesională” care au lăsat în urma lor un sistem care a funcţionat chiar şi după retragerea lor, oameni care vad dincolo de propria persoană şi interese, oameni ambitiosi care îşi canalizează ambiţia către ţelul de a clădi o companie excelentă.
George Weissman, un lider de nivelul 5, îşi descrie munca în companie ca pe „marea iubire a vieţii lui, întrecută doar de casnicie“. Lucrarea îndruma cititorul către găsirea lucrului pe care il pote face cel mai bine, lucrul la care poate să fie cel mai bun, denumit simplu „conceptul de arici“. Conceptul este rezultatul înţelegerii a trei aspecte: la ce poţi fi cel mai bun din lume (şi, la fel de important, la ce nu poţi fi cel mai bun din lume), un concept care merge dincolo de o competenta esenţială; ce anume pune in mişcare motorul tau economic şi ce te pasionează cu adevărat.
Este reinterpretat vechiul adagiu care spune că „oamenii sunt bunul cel mai de preţ”, iar reinterpretarea autorului este „nu oamenii sunt bunul cel mai de preţ, ci oamenii potriviţi“. Autorul ne vorbeşte despre „urcarea oamenilor potriviti în autobuz”, despre importanţa lor şi despre ideea că „odata ce ai pus oamenii pe locurile potrivite, găseşti cea mai buna cale spre excelenţă” şi că trăsăturile de caracter au mai mult de a face cu „persoana potrivita”, decât cunoştintele în domeniu, formarea profesională sau iscusinţa.
Un alt concept tratat este necesitatea construirii unui sistem consistent al culturii disciplinei, un sistem cu reguli clare, dar, de asemenea, care le da oamenilor libertatea şi responsabilitatea într-un cadru din acel sistem, o cultura a disciplinei organizaţiilor de a întelege la ce anume pot fi cele mai bune, precum şi voinţa de a face tot ce este necesar pentru transformarea potenţialului în realitate.