Ideile simple aduc succese rasunatoare
Lansarea companiei
Povestea IKEA incepe in 1943, cand suedezul Ingvar Kamprad, in varsta de 17 ani, foloseste banii primiti de la tatal sau pentru studii in scopul de a se lansa in afaceri. Ingvar infiinteaza o mica firma care va comercializa produse foarte variate: stilouri, bijuterii, rame de fotografii sau portofele. El alege ca firma lui sa se cheme IKEA, primele doua litere provenind de la initialele numelui sau, a treia de la orasul parintilor sai, Elmtaryd, iar ultima de la Agunnaryd, satul in care a copilarit. Intamplator, numele companiei este similar cuvantului grecesc oikia (casa), si celui finlandez oikea (corect, in regula). Pentru inceput, Ingvar Kamprad lanseaza un catalog de prezentare a produselor sale si realizeaza un sistem de comanda prin posta. Articolele solicitate ajung in casele clientilor cu masina de lapte din localitate. In anul 1947, Ingvar incheie un contract cu producatorii de mobila locali. Astfel, mobilierul intra in lista produselor comercializate de IKEA, iar in 1951 va fi publicat primul catalog de mobila IKEA.
Propriul design
In 1955, din pricina unor probleme cu furnizorii care refuzau sa livreze marfa solicitata, IKEA incepe sa proiecteze mobila cu ajutorul propriilor designeri. Tot atunci se deschide si primul magazin IKEA in Almhult, un orasel din Suedia. Un alt magazin IKEA va fi deschis in Oslo, in 1963. In 1965, la Stockholm este inaugurat cel mai mare magazin IKEA din lume, iar patru ani mai tarziu se deschide reprezentanta din Copenhaga. O data cu extinderea companiei si in alte tari, culorile IKEA, rosu si alb, vor fi schimbate in galben si albastru, ce se regasesc si in drapelul suedez. Astazi, aceste culori sunt marca magazinelor IKEA, care au un format special. Acestea arata ca niste cutii spatioase, cu putine ferestre, care se strabat intr-un singur sens, pentru a permite vizitatorului sa vada tot magazinul, iar in cele mai multe dintre ele sunt restaurante care servesc mancare traditionala suedeza.
Pornind de la ideea ca livrarea mobilierului neasamblat poate reduce considerabil costurile de transport, toate produsele companiei vor fi livrate in ambalaje plate, urmand ca piesele de mobilier sa fie montate acasa de clienti.
Nascuta dintr-o pura intamplare (un angajat a detasat picioarele unei mese pentru a o putea transporta mai usor), ideea s-a bucurat de un succes neasteptat. Metoda inedita de ambalare si strategia de marketing au un impact considerabil in anii '90, cand catalogul cu mobila IKEA este tiparit in milioane de exemplare. In 2002, gama de produse cuprinde peste 10.000 de articole, iar catalogul IKEA este tiparit intr-un tiraj de 110 milioane de exemplare si tradus in 34 de limbi.
Succese si critici
Intrarea pe piata din SUA se bucura de un succes neasteptat. La deschiderea reprezentantei IKEA din Emeryville, California, numarul de vizitatori este atat de mare, incat traficul este blocat si este nevoie de interventia politiei locale pentru a restabili ordinea in trafic.
Un lucru mai putin placut s-a petrecut in 2004 in Arabia Saudita, unde trei persoane au murit incercand sa beneficieze de numarul limitat de reduceri operate de reprezantanta IKEA din acea zona.
Compania nu a avut parte numai de succes si apreciere, fiind adesea criticata pentru ca a demolat cladiri istorice pentru a crea locuri de parcare. Un alt scandal s-a iscat odata cu o reclama care sugera ca un manager poate cumpara mai multa mobila pentru companie renuntand la serviciile unui angajat (plangerile au fost respinse, dar IKEA a retras spotul). Au mai fost si alte plangeri, una dintre acestea venita din partea unui psiholog suedez, care a acuzat compania ca stilul mobilierului este axat in cea mai mare parte pe gustul englezesc. De asemenea, o alta controversa s-a iscat atunci cand s-a aflat ca fondatorul firmei, Ingvar Kamprad, a fost implicat in adolescenta in miscarea pro-nazista. Din aceasta cauza, IKEA a intampinat greutati cand si-a deschis reprezentanta din Israel.
In prezent, compania detine un lant de 243 de magazine in 34 de tari, majoritatea in Europa, dar si in Statele Unite, Canada, Asia si Australia. Peste 20 de magazine au fost deschise doar in 2005.
Usor de recunoscut dupa designul deosebit, dar si dupa numele format dintr-un singur cuvant, a carui origine poate fi suedeza, daneza, finlandeza sau norvegiana, produsele IKEA confirma cu tarie motto-ul companiei: Solutii disponibile pentru o viata mai buna.
Din 2007, IKEA va avea o reprezentanta si in Romania. Magazinul va fi deschis in primavara anului viitor, iar investitiile initiale sunt estimate la 20 de milioane de euro.