Informația este putere pentru individ, educația este putere pentru națiune
CariereOnline.ro se alătură în curând acestui demers cu o nouă secțiune: Kids Management. Ne adresăm părinților care ne citesc: manageri, antreprenori, specialiști, oameni de afaceri ocupați, dar interesați de educația copiilor, care vor să învețe cum să gestioneze cât mai eficient relația cu cei mici, dar mai ales, să contribuie cât mai eficient la evoluția copiilor lor. Ce avem așadar de făcut acum, în prezent, pentru viitorul viitorilor adulți? Vom încerca să dăm un răspuns acestor dileme pe CariereOnline.ro, în fiecare săptămână, cu ajutorul specialiștilor – psihologi, profesioniști în educație, medici, formatori, specialiști în resurse umane.
Pentru început, pentru că tot vine școala, vrem să aflăm cum mai stăm la acest capitol, cât de pregătiți suntem cu toții – nu doar copiii noștri, care se adaptează mai ușor -, dar și noi, ca părinți; cât de pregătiți sunt pedagogii pentru noul val pe care trebuie să-l formeze, tot mai conectat la ecrane și, implicit, la informație, în cantități industriale.
Apoi vom aborda teme precum performanța în școală astăzi și modul în care notele mari de astăzi se vor traduce în reușitele – sau nereușitele! – vieții de angajat adult. Ce ne dorim pentru cei mici, cum îi pregătim pentru viață, cum le umplem timpul liber, cum procedăm când apucă „pe căi greșite” sau, de ce nu, cum îi învățăm să preia afacerea familiei când vor fi mari.
Sunt diferențe fundamentale dintre viața de angajat din anii 80-90-2000, când actualii părinți dădeau piept cu România reală, și viața de angajat în anii 2020-2030, când intră în câmpul muncii copiii de acum. Ce perspective au, ce estimări putem face, ca părinți? – încă o întrebare pentru noi toți.
Invităm specialiști din toate domeniile conexe să ne răspundă la aceste teme, în articole ce vor apărea în fiecare zi de joi pe CariereOnline.ro. Invităm de asemenea cititorii să propună propriile teme, să ne adreseze propriile întrebări și dileme legate de creșterea copiilor.
Abandonul școlar
O primă temă pe care dorim să o abordăm este nivelul educației în zonele defavorizate ale României, unde piața muncii suferă deja, iar tot mai mulți copii ajung să abandoneze școala. Ce facem pentru copiii cu mai puține șanse, cu acces limitat la informație și mijloace inexistente uneori, cum îi aducem mai aproape de țintele educaționale pe care le visăm la nivel macro?* Informația este putere pentru individ, educația este putere pentru națiune. Iar calitățile care ar trebui să îmbrace reforma educației, niciodată dusă la bun sfârșit în ultimii 25 de ani, sunt patru la număr: calitate, eficiență, echitate și relevanță.
Aproape o cincime dintre elevii României renunță la școală înainte de vreme, mai exact 18,5%, în timp ce statul țintește un procent de sub 10%, se arăta în Strategia Națională pentru Învățământul Terțiar 2015-2020, adoptată vara aceasta de către Guvern. Până în 2020 se dorește ca doar 11,3% dintre elevi să mai părăsească timpuriu școala.
Fenomenul este prezent îndeosebi în mediul rural, rata de abandon fiind de circa 1,5 ori mai mare în unitățile de învățământ secundar din mediul rural decât în cele din mediul urban. Iar în facultăți și școli postliceale ajung mai puțin de un sfert dintre elevii din rural, potrivit INS.
Dacă tendința se menține, numărul elevilor ar putea scădea cu până la 40% în 2025 față de anul 2005.