INTERVIU | De vorbă cu femeia care a absolvit facultatea la 73 de ani: Copiii mei sunt foarte mândri că mama lor a reușit să-și ducă visul la bun sfârșit | Ce le transmite tinerilor

La 73 de ani, o femeie din Sfântu Gheorghe a demonstrat că nu e niciodată prea târziu să îți urmezi visurile. După o viață dedicată voluntariatului și protecției mediului, a decis să transforme pasiunea în profesie. Anul acesta, Maria Movilă a absolvit Ingineria Mediului la extensia din Sfântu Gheorghe a Universității Babeș-Bolyai. Nu a fost un drum ușor, dar cu ambiție, disciplină și sprijin din partea colegilor și profesorilor, Maria a reușit să-și ducă visul la bun sfârșit și, totodată, să devină o inspirație pentru generațiile mai tinere. Tinerilor, Maria le transmite un mesaj clar: să învețe, să aleagă conștient, să renunțe la lăcomie și să trăiască în armonie cu mediul. Exemplul ei arată că educația și implicarea pot schimba nu doar destine personale, ci și comunități întregi.
Într-un interviu pentru Revista CARIERE, Maria Movilă a povestit de ce, în urmă cu trei ani, s-a hotărât să se înscrie la facultate.
„Decizia am luat-o în 2022, dar țelul meu, să învăț în domeniul acesta, s-a născut mai demult, pentru că în ultimii 25 de ani am participat activ cu un grup de prieteni în activitatea de protecție a mediului, în special protecția copacilor. Am reușit să salvăm foarte mulți copaci, am reușit să salvăm animale, dar la un moment dat am vrut să facem o asociație și se cere ca cel puțin un membru să dispună de studii în domeniu, deci o diplomă. Și în 2022 am decis să mă înscriu”, a spus aceasta pentru Revista CARIERE.
Maria Movilă spune că s-a bucurat de un real sprijin din partea profesorilor și colegilor pe care i-a întâlnit în calitate de studentă.
„Am avut profesori de excepție. În primul rând, îl sublinez pe domnul conferențiar Hartel Tibor de la UBB Cluj, care este unul din cei mai renumiți ecologi din țară și din Europa și are o muncă extraordinară. A fost, pentru mine, un om la care mă uitam în sus și eram recunoscătoare că pot să ascult fiecare cuvânt al lui. Deci, absorbeam tot ce ne-a învățat. De altfel, dânsul a fost conducătorul științific al lucrării de licență”, mai spune ea.
În urmă cu câteva zile, și-a susținut, în Cluj Napoca, lucrarea de licență, dedicată comportamentul ursului brun în contextul uman și căilor de reconciliere.
„Multă muncă, foarte multă muncă. Și ambiție se numește”, a răspuns Maria Movilă, întrebată cum descrie perioada studiilor și a examenelor.
Deși s-a confruntat și cu momente dificile, nu a renunțat.
„Am zis că dacă m-am înscris și am reușit la loc bugetat, vreau să și termin. Deși am avut unde, așa, sus-jos. (…) Colegii au fost extraordinari, m-au ajutat foarte mult și profesorii m-au încurajat. În 2024, având probleme și de sănătate și nu numai, am vrut să îngheț anul. Și directoarea facultății m-a luat în brațe și a zis: Nu, Maria, tu n-ai să îngheți, pentru că ție ți-au reușit examenele din prima și tu o să mergi mai departe. Și am mers mai departe. Și când m-am văzut în aula facultății, nu-mi venea să cred. Și am îmbrățișat-o eu, i-am mulțumit. A fost extraordinar. Cred că e experiența cea mai fantastică din viața mea”, a povestit femeia. „Fără ajutorul Bunului Dumnezeu, fără iubirea și smerenia cu care m-a binecuvântat, n-aș fi reușit”, mai spune Maria Movilă.
Cum a trecut cu bine de examenul de licență, nu plănuiește să se oprească aici, ci din contră: va continua studiile.
„Copiii mei sunt foarte mândri că mama lor a reușit să-și ducă visul la bun sfârșit. Și n-am astâmpăr și mă gândesc să continui cu masteratul. Pentru că mai am de învățat foarte mult. (…) Să știți că eu nu fac carieră din această facultate, deci din cunoștințele mele. Eu lucrez tot voluntar și sper ca împreună cu colegii mei să mișcăm măcar puțin din ceea ce nu merge bine”, mai spune Movilă.
În anii `70, Maria Movilă plănuia să se îndrepte către stomatologie.
„Am absolvit Școala de Tehnică Dentară în 1973 și atunci eram deja pregătită să urmez facultatea de stomatologie. Dar anumite probleme, mama ne-a crescut singură, mi-a spus că n-o să aibă o posibilitate să mă ajute și am renunțat. (…) Pe lângă Tehnică Dentară am fost și educatoare timp de 10 ani la un centru de tineri, deci tineri orfani, pe care am reușit să-i încurajez, mă considerau mama lor, am reușit să-i încurajez să se înscrie la facultate, să termine facultatea și sunt oameni deosebiți, absolut deosebiți”, povestește ea.
O viață dedicată protecției mediului
Înainte de toate, Maria Movilă este ea însăși un exemplu despre cum fiecare dintre noi poate contribui la un mediu mai sănătos.
„Vă dau un exemplu cu apa, eu am grijă de apă de foarte mulți ani, n-a trebuit să vină nimeni să-mi spună: Ai grijă, Maria, că la un moment dat nu o să avem apa. Stau într-o casă particulară, în chirie, și am un butoi mare de 200 de litri și de câte ori plouă, ăla se umple și eu folosesc apa aceea și la toaletă, mă spăl pe cap cu apa aceea și păstrez rezervă pentru ce am aici în jur, am o grădină cu plante medicinale și foarte puțină apă consum”, exemplifică aceasta.
Mesaj pentru tineri
Întrebată ce le transmite tinerilor absolvenți de liceu, care se gândesc dacă să urmeze sau nu o facultate, Maria Movilă vorbește despre importanța învățării.
„În primul rând le transmit că merită să învețe, să-și caute o facultate cu renume, unde se poate învăța și UBB-ul este una din facultățile unde se învață, este foarte greu. Deci, să nu-și imagineze nimeni că se trece peste examen așa ușor. Acolo trebuie știute multe lucruri, am studiat chimie, fizică, informatică, ecologie, radioactivitate, meteorologie și managementul gunoaielor și tot ce este acolo”, spune ea.
Dincolo de studii, însă, vine și cu un adevărat sfat de viață.
„Vreau să le spun tot tinerilor să se lepede de lăcomie. Există lucruri atât de frumoase, viața e frumoasă și ar putea fi și mai frumoasă dacă am pune deoparte lăcomia, alergatul după bani, după mașini, peste mașini și așa mai departe, care în fond periclitează mediul nostru. Cu cât avem mai multe mașini, cu atât mai rău. Vreau să introduc aici citatul preferat, citatul meu preferat. Mahatma Gandhi a spus, la un moment dat: Planeta noastră poate suporta nevoile umanității, dar nu poate suporta lăcomia umanității”, conchide Maria Movilă.
CITEȘTE ȘI: Checklist pentru lansarea unui proiect mic: ce trebuie clarificat înainte să înceapă
Foto: Csákány László via Facebook