Jacqui Banaszynski – o jurnalistă de poveste, despre puterea poveștilor

Marţi, 29 mai, Decât o Revistă a organizat o nouă seară cu Jacqui Banaszynski. Ne-am vorbit, ne-am ascultat și am învățat despre puterea poveștilor și despre cum se scrie o poveste.

Jacqui Banaszynski a câștigat premiul Pulitzer și participă în fiecare an la The Power of Storytelling. Vine în România de 9 ani și îi îndeamnă și pe alți oameni de seamă să ne viziteze. Când am stat de vorbă, la a doua frază deja îmi spunea că anul acesta România împlinește 100 de ani.

POVESTEA LUI JACQUI

Fiică de imigranți „cu gulere albastre”, Jacqui a crescut într-un sat din care visa la lumea întreagă. La început a scris nu de dragul de a scrie, ci pentru că scrisul era „biletul ei de plecare în lume”. Apoi a scris de dragul de a transmite informație. „Niciodată nu am scris de dragul scrisului, dar am învățat să scriu din ce în ce mai bine ca să pot spune poveștile care se cereau spuse”.

La început, Jacqui Banaszynski a fost femeie-jurnalist în anii ’70, când „jurnalismul oprea războaie și dădea jos președinți”. Cum a fost? „A fost o provocare. Am avut noroc să scriu într-o redacție mică, unde trebuia să muncim cu toții. Femeie sau nu, nimeni nu putea fi lăsat pe tușă. Dar mereu am cerut și am strigat și am insistat să scriu despre lucruri serioase și importante. Dacă mi se dădea o treabă, nu-mi dădeam voie să spun decât „DA”. Trebuie să ceri să lucrezi. Dacă știi că poți să bagi mingea în poartă, atunci ceri mingea, nu aștepți să ajungă la tine. Desigur, dacă ceri mingea, trebuie s-o și bagi în poartă. Nu e ușor. Partea bună, dacă ești femeie, e că nici nu trebuie să aștepți să-ți dea voie nevasta să pleci undeva și nici nu te întorci mai repede din misiune pentru că soția s-a supărat că ai fost prea mult timp plecat”, glumește Jacqui.

POVEȘTILE LUI JACQUI

Cu o experiență de 22 de ani în jurnalism, timp în care a scris peste 250 de articole de autor pe an, Jacqui a călătorit și a scris din Africa și din Antarctica, a relatat de la Jocurile Olimpice, s-a prăbușit cu avionul și a transmis din expediții făcute cu nave în care apa era până la genunchi.

Premiul Pulitzer l-a câștigat în 1988, scriind despre un cuplu de homosexuali bolnavi de SIDA. În 1986 a fost finalistă în cursa pentru Pulitzer, scriind despre foametea din Africa. În 1991 a scris despre refugiații kurzi care au fugit din Irak după primul război din Golf. A câștigat premiul acordat de Associated Press redactorilor sportivi pentru materialul scris despre luptele greco-romane la Jocurile Olimpice din 1988.

PUTEREA POVEȘTII

Poveștile schimbă vieți și te schimbă și pe tine. „Nu căuta doar să spui povestea, vezi ce se poate învăța din ea. În toate poveștile există un adevăr universal, care nu moare niciodată. Găsește-l”, spune Jacqui.

„Hanson and Dick mi-au încredințat ultimele luni din viața lor și mi-au spus lucruri pe care nu și le spuseseră nici măcar unul altuia. De la ei am învățat cel mai bine atunci ceea ce știu despre viață și moarte astăzi.

Am scris despre dependența de alcool a unui judecător și am fost aspru admonestată. Familia lui m-a acuzat că i-am distrus cariera și viața. O lună mai târziu, aceiași oameni mă sunau să-mi mulțumească că i-am salvat viața. Când le arăți adevărul, adeseori oamenii capătă curajul să-l recunoască și să-l înfrunte. Atunci am simțit prima dată ce poate face jurnalismul și am căpătat încredere în mine.

Am scris despre supraviețuirea emoțională și mentală a 6 oameni din 6 țări, aflați împreună într-o expediție în Antarctica.

La Jocurile Olimpice, când transmiteam de la luptele greco-romane, m-am așezat în tribune. Privind în jur, mi s-a părut că omul de lângă mine ar fi fost unul dintre luptători. Am intrat în vorbă cu el și am aflat că el era, de fapt, fratele geamăn al luptătorului din teren. Ca să nu se lupte cu fratele său, a decis să se înscrie la o categorie superioară, știind că avea să piardă, pentru ca măcar unul dintre frați să aibă șansa de a câștiga. În timpul meciului l-am privit privindu-și fratele, dar văzându-se pe sine și trăind consecințele deciziilor pe care le luaseră împreună. Locul povestitorului e întotdeauna printre oameni, să mergeți mereu acolo unde sunt oamenii.

Am scris despre un tată și un fiu, ambii veterani de război. Nu-și vorbiseră de zece ani pentru că erau veterani de războaie diferite. Al doilea război mondial și războiul din Vietnam făceau diferența dintre un erou și un paria. Dar dacă războaiele erau diferite, experiențele de război erau aceleași. Am vorbit cu fiecare în parte și amândoi mi-au povestit aceleași lucruri. Iar seara, după toate grozăviile de peste zi, se retrăgeau departe de ceilalți și își citeau cu smerenie scrisoarea de la soție și de la logodnică, pe care o păstrau, împăturită cu grijă, în buzunarul de la piept. După ce am publicat povestea, cei doi m-au sunat și mi-au spus că aveau să stea de vorbă, pentru prima dată în zece ani.

Oamenii își trăiesc, își spun, își scriu și își cântă poveștile. Despre Biblie se spune că este cea mai mare poveste, nu cea mai mare prelegere a tuturor timpurilor. Fiți prezenți. Ascultați cu atenție. Găsiți poveștile”, ne-a spus Jacqui.

CUM SCRII BINE

Pentru a scrie bine îți trebuie cinci lucruri: curiozitate, preocupare, creativitate, curaj, compasiune.

Trebuie să fii nesățios de curios, să explorezi tot timpul, să vrei să știi mereu și tot. „Când eram mică, în satul nostru nu era bibliotecă, dar venea un camion cu cărți. Cum mama îmi dădea voie să aduc acasă numai atâtea cărți câte îmi încăpeau în mâini, mergeam la camion și cu mâinile fraților mei. Mă întorceam acasă cu șase mâini de cărți și le citeam pe toate în două săptămâni, până când se întorcea camionul”, ne-a povestit Jacqui.

1. Trebuie să îți pese de meseria asta, să o înveți mereu și mereu mai bine, să o practici cu măiestrie, să o onorezi.
2. Trebuie să fii creativ, să-ți asumi riscuri.
3. Ai nevoie de curaj ca să-i pui omului o întrebare care știi că-l va face să sufere. Îți trebuie curaj ca să continui să asculți atunci când ești foarte, foarte obosit.
4. Ca să înțelegi trebuie să te pui în pielea celuilalt, iar asta nu poți face decât prin compasiune.
5. Apropie-te de oameni. Scrie scrisori – pentru că asta prilejuiește intimitate, deschidere, conexiune, generozitate și cunoaștere de sine.
6. Privește cu atenție, caută mereu. Caută să descrii frigul pentru oamenii care trăiesc numai în îngheț. Descrie albul pentru oamenii care trăiesc numai în zăpadă. Descrie cerul de pe care soarele nu apune niciodată. Descrie oameni. Scrie cuvinte care îți vin în minte.
7. Observă, întreabă, gândește-te mereu la oamenii pentru care scrii și caută să scrii pe înțelesul lor.
Pe scurt: trebuie să fii prezent, trebuie să fii atent și trebuie să-ți pese.
Show up, pay attention and give a damn!

CUM ÎNVEȚI SĂ SCRII BINE

1. Citește mult și citește cu ochi de scriitor. Când citești, fii atent la ce simți, la ce senzații ai. Când te emoționează ceva, cum te-a emoționat?
2. Când nu îți place ceva, de ce nu ți-a plăcut?
3. Vorbește cu oameni care scriu.
4. Scrie.
5. Caută-ți vocea și ai grijă să scrii undeva și cu vocea ta, chiar dacă adeseori ești nevoit să scrii și cu vocea altcuiva.

CUM ȘTII CĂ SCRII BINE

1. Știi că scrii bine atunci când oamenii se recunosc în povestea ta.
2. Scrii bine atunci când oamenii ascultă povestea ta și încep să ți-o spună pe a lor.
3. Trebuie să ai ceva de spus. Nu poți scrie bine dacă nu ai ceva de spus și nu poți spune ce ai de spus dacă nu scrii bine.
4. Scrii bine dacă scrii clar.
5. Am stat mult cu ochii pe tata, care lucra în construcții, și vă spun să scrisul este la fel: ai multe elemente esențiale, pe care trebuie să le îmbini în așa fel în care să formeze o construcție solidă, stabilă și durabilă.

CUM ȘTII CĂ SCRII PROST

Scrii prost când:
1. nu ai mare lucru de spus
2. nu scrii limpede
3. scrii prea mult

Ce înseamnă să scrii prea mult? Înseamnă să scrii despre tot ce ai aflat, în loc să scrii numai despre ce au nevoie cititorii tăi să știe. Și mai înseamnă să te îndrăgostești de scriitura ta într-atât încât să nu vrei să renunți la un paragraf sau la o pagină sau la o întorsătură de frază la care ai muncit mult sau care îți sunt foarte dragi. Dar două mii de cuvinte fac mai mult decât cinci mii de cuvinte.
Vei scrie și prost. Trebuie să te aștepți și la asta. Și mai trebuie să știi că vei continua să scrii bine, chiar și după ce ai scris prost.

RĂSPUNSURILE LUI JACQUI

Cum să fii un bun editor?
Trebuie să fii un bun psiholog și să ajungi să-ți cunoști colegii la fel de rapid cum îi cunoști, pe teren, pe oamenii cu care vorbești și despre care scrii. Trebuie să-ți deai seama ce poate omul, ce știe, ce îi place, unde vrea să ajungă și cum îl poți tu ajuta să ajungă acolo.
Nu te mulțumi să fii editorul de care aveai tu nevoie când erai tânăr. Oamenii sunt diferiți. Înțelege ce are nevoie de la tine fiecare dintre oamenii tăi.

Cum știi că vei schimba lumea cu povestea ta?
Nu știi. Nu e ceva ce poți controla. Ce poți este să-ți faci treaba cât mai bine.

Astăzi, când știrile sunt inundate de povești dramatice, iar oamenii sunt fie obosiți, fie îndrăgostiți de dramă, cum mai spui o poveste grea într-un mod care să-i transmită relevanța și valoarea?
Documentează-te foarte bine și scrie cu măiestrie. Scrie cu scop. Asta câștigă încrederea oamenilor. Oricât ar fi de mare ‘inundația’, poveștile adevărate și bine scrise se ridică la suprafață.

Cum găsești adevărul unei povești?
Nu cred în Adevăr. Cred numai în adevăruri. Există adevărurile fiecăruia – diferite, dar la fel de legitime. Iar adevărul comun, adevărul comunității, îl putem găsi numai împreună. De aceea insist că, mai ales astăzi, comunicatorii, oamenii care spun povești sunt cei mai importanți oameni din societate. Noi suntem oamenii de care lumea are cea mai mare nevoie.

Și mai este nevoie, spun eu, de oameni care să-i învețe meserie pe comunicatori și pe povestitori. Așa cum o face Jacqui – cu generozitate, cu autenticitate, cu bunăvoință și cu voie bună. Într-un fel care îți dă aripi.

---

Mai multe despre Jacqui Banaszynski citiți aici.