Devine o femeie mai puțin productivă când are un copil?
Una dintre cele mai mari greșeli pe care le poate face o femeie aflată pe o pantă ascendentă în carieră este să aibă un copil. Își va găsi mai greu un loc de muncă, va fi percepută mai puțin competentă la job decât un bărbat care ocupă aceeași poziție și, nu în ultimul rând, va fi plătită mai puțin decât un angajat-bărbat care are aceeași calificare ca și ea. Vi se par clișee?
Societatea se ghidează de multe ori după clișee, iar regulile nescrise de pe piața muncii funcționează, în multe situații, după aceleași principii. Din acest motiv putem auzi de multe ori că un bărbat cu copii este un angajat mai responsabil decât unul fără copii. În schimb, despre o femeie cu copii se spune că este un angajat mai puțin căutat, față de o femeie care nu are copii. Dar, întrebarea care se pune: este o femeie cu copii mai productivă la nivelul companiei sau mai puțin productivă?
Pentru a răspunde la întrebarea de mai sus ar trebui să luăm în calcul câteva variabile, și anume: orele pe care le petrece femeia muncind, tipul de job pe care îl alege, salariul pe care îl primește.
Ritm diferit, productivitate similară
Multe mame care muncesc susțin că este adevărat că ritmul lor de lucru s-a schimbat față de perioada în care nu aveau copii, dar asta nu înseamnă că muncesc mai puțin. De exemplu, Mariana B. spune că atunci când s-a întors la job, după nașterea primului copil, pleca de la serviciu la 17.50, își lua fetița de la grădinița care era vizavi, la ora 18.00, iar până la momentul plecării avea grijă să își lase treaba terminată. Era, deci, mai organizată. De asemenea, pentru că la momentul respectiv era singura din birou cu copii, încerca să muncească mai mult decât ceilalți, deoarece se simțea nesigură și nu voia ca oamenii de lângă ea să creadă că nu mai poate face față celor două roluri: de mamă și de angajată.
Tot ea a observat că, deși era singura mamă din echipă, nu era singura care își lua zile libere. Și ceilalți colegi se îmbolnăveau și lipseau sau aveau alte motive să își ia concediu.
Prin urmare, diferențele de salarizare nu apar, neapărat din cauza faptului că femeile cu copii devin angajate mai puțin productive, ci deoarece angajatorii se așteaptă ca ele să devină mai puțin productive.
Mamă = multitasking
Potrivit unui studiu al Microsoft, realizat în rândul a 500 de angajatori și a 2.000 de femei, aproape 60% din companiile care au participat la sondaj au fost de părere că femeile sunt mai bune coechipiere. Mai mult, unul din trei intervievați a spus că abilitățile de multitasking s-au îmbunătățit în cazul femeilor care au devenit mame. Aceleași schimbări au fost precizate și de către femeile chestionate. Ele au spus că acum se descurcă mult mai bine cu mai multe taskuri, dar și că și-au îmbunătățit time managementul, că sunt mult mai organizate.
Același studiu mai arată un lucru foarte interesant, și anume, faptul că femeile care sunt productive ca mame erau productive și înainte de a avea copii. Cu alte cuvinte, un management clișeistic duce, de multe ori, la decizii greșite. Dacă un angajator vrea o angajată productivă ar putea găsi soluții temporare pentru situația ei de familie, în loc să o plătească mai puțin doar pentru că a devenit mamă sau chiar să o concedieze.
Soluții individuale pentru angajate
De exemplu, Tony Schwartz, președintele și CEO al The Energy Project, a explicat pentru HBR ce măsuri a luat el pentru angajatele lui cu copii.
În primul rând, el s-a gândit care ar fi motivele care ar determina angajații lui să se simtă liberi, dornici de a participa la performanța companiei, în fiecare zi, în modul cel mai sustenabil. Astfel, el a devenit mai puțin interesat de unde lucrează angajații lui, și mai mult de valoarea muncii lor.
Tony Schwartz povestește că și el lucrează de acasă, una sau chiar două ore, dimineața, deoarece îi place că e liniște și nimeni nu îi distrage atenția. Astfel încât poate să răspundă la mesaje, să își organizeze ziua.
Același principiu l-a aplicat și pentru o angajată pe o poziție de senior din companie, o femeie de 35 de ani, cu 3 copii mici. Deoarece locuiește la o distanță mai mare de o oră de mers până la birou, Schwartz i-a permis să vină doar de două ori pe săptămână, atunci când au loc întâlnirile importante manageriale. Drumul zilnic până la birou și înapoi ar fi costat-o nu numai timpul petrecut pe traseu, dar și oboseala acumulată, ceea ce ar fi dus la iritabilitate și într-un final la o scădere a performanței.
O altă angajată, care are doi copii adolescenți și a cărei job presupune multe deplasări, are permisiunea de a sta o zi acasă după fiecare drum mai lung pe care îl face în afara localității. Ea lucrează în ziua respectivă, dar are și timp pentru familie.
Sunt aceste angajate mai puțin productive? Ar fi dacă CEO-ul nu ar fi știut cum să își plieze nevoile lui cu cele ale angajaților.