Tot mai mulţi copii preşcolari sunt furioşi. Cum le vii în ajutor?
În ultimii zece ani a crescut îngrijorător numărul cazurilor de copii furioşi, uşor de enervat, care ţipă când cer ceva sau când îşi susţin punctul de vedere, care execută comenzile invers şi sfidează sau refuză să se supună regulilor, atât acasă, cât şi la grădiniţă sau la şcoală.
Puteţi enumera câteva dintre cauzele apariţiei acestui comportament?
Astfel de manifestări comportamentale pot avea cauze foarte variate, însă cele mai multe dintre acestea au la bază o serie de emoții negative precum trăirile anxioase sau depresive, pe care copilul nu știe încă să le gestioneze, astfel încât ajunge să le exteriorizeze la nivel comportamental. În rândul trăirilor anxioase, cele cu o frecvență de apariție mai ridicată se află în legătură cu anxietatea de separare, dar și cu perfecționismul sau anxietatea socială Iar atunci când vorbim despre trăirile depresive ale copiilor, cel mai adesea ne confruntăm cu prezența unei stime de sine scăzute și a ineficienței.
Care sunt cele mai frecvente cauze ale declanşării anxietăţii copiilor?
Cauzele apariției anxietăţii la copii sunt și ele diferite în funcție de tipul anxietății. Spre exemplu, anxietatea socială poate avea ca factor declanșator teama copilului de evaluare negativă, ca și frica de umilire și respingere. Anxietatea de separare poate avea la bază existența unor traume de abandon resimțite de copil la un moment dat cu o intensitate mai mult sau mai puțin severă. De asemenea, anxietatea poate fi și învățată de la părinți sau alte persoane semnificative, întrucât copiii sunt foarte receptivi la reacțiile și răspunsurile corporale pe care proprii părinți le au atunci când se confruntă cu situații ce sunt percepute ca fiind periculoase.
De ce au copiii o stimă de sine scazută?
Stima de sine scăzută implică o lipsă de considerație față de propria persoană, sentimentul că nu este suficient de bun sau că nu este iubit de cei din jur. Această percepție de sine poate proveni ca urmare a comparării cu covârstnicii sau a evaluării propiilor aptitudini, dar mai ales ca o consecință a felului în care acesta se simte acceptat, apreciat și valorizat de către părinți și alte persoane apropiate. Critica excesivă, focusarea pe comportamentele negative și chiar exprimarea indirectă a unor așteptări ridicate din partea părinților pot contribui și ele în egală măsură la formarea unei de stime de sine negative.
Cum pot părinţii preveni aceste lucruri?
Rolul părinților este primordial în corectarea, dar și în prevenirea unor astfel de comportamente, chiar și atunci când vorbim despre copii de vârste mai înaintate. Din păcate, nu putem oferi o modalitate de prevenție universal valabilă, însă este important să reținem faptul că astfel de comportamente apar aproape exclusiv pe fondul unor probleme sau chiar tulburări emoționale. Fiind atenți la felul în care se simte propriul copil, dincolo de ceea ce exprimă la nivel verbal, ne putem asigura că vom identifica din timp apariția unei astfel de probleme și că îl vom putea ajuta să o rezolve, apelând la ajutorul de specialitate atunci când ne confruntăm cu situații mai dificile.
Care sunt simptomele/semnalele care ar trebui sa iî ingrijoreze pe părinţi?
Apariția emoțiilor negative, precum tristețea și supărarea, este firească și normală, fiind indicat ca exprimarea adecvată a acesteia să fie acceptată și chiar încurajată de către părinți. În momentul în care astfel de emoții sunt transpuse în furie direcționată spre obiectele și persoanele din jur, agresivitate fizică sau verbală și chiar în agresivitate îndreptată spre propria persoană, așa cum se întâmplă mai frecvent în cazul fetelor, este necesar să luăm măsuri în sensul identificării și rezolvării cauzelor ce stau la baza unor astfel de comportamente inadecvate.
Putem vorbi despre părinţi prea permisivi, care lasă lucrurile să scape de sub control?
Desigur, atunci când copilului nu îi sunt impuse niciun fel de limite, acesta primește mesajul că orice fel de comportament îi va fi acceptat sau iertat, motiv pentru care poate ajunge să dezvolte o serie de comportamente inadecvate și să ignore sau chiar să desconsidere autoritatea, atitudine ce se poate generaliza și în mediul școlar și social. La extrema opusă, un stil parental prea autoritar, rigid sau care nu este în acord cu nevoile reale ale copilului poate genera manifestarea unor comportamente sau atitudini similare din partea acestuia.
Când este cazul consultării unui specialist? Care este frecvenţa acestor crize care ar trebui să îngrijoreze?
Simplul fapt că astfel de crize există și se manifestă exagerat raportat la cauza declanșatoare și nediferențiat față de persoanele implicate sau nu în generarea ei reprezintă un motiv de îngrijorare. Într-o astfel de situație, specialistul poate realiza o evaluare psihologică amănunțită a stării emoționale și a problemelor comportamentale ale copilului, pentru a identifica cauzele apariției lor și a stabili un program de intervenție împreună cu părinții și copilul. Acest proces va preveni creșterea intensității sau a frecvenței de apariție a crizelor, conducând spre ameliorarea lor.
Cum trebuie să se comporte părinţii cu un copil care are accese de furie? Cum să îi vorbească, cum să îl liniştească?
În primul rând, este important ca părinții să-și protejeze propria sănătate fizică, mentală și emoțională, menținând un echilibru care să-i ajute să fie disponibili nevoilor copilului și să facă față provocărilor zilnice la care acesta îi expune. Este recomandat să-și planifice în avans reacțiile pe care le va avea atunci când se confruntă cu comportamentele negative ale copilului, astfel încât să aibă capacitatea de a rămâne calmi și extrem de fermi în implementarea intervenției predeterminate. Nu în ultimul rând, părinții trebuie s-și manifeste empatia și compasiunea în locul furiei sau a dezamăgirii atunci când se confruntă cu comportamentele problematice ale copilului.