Legile lui Murphy sau Wikipedia ghinionului
Cum a aparut…
Se pare ca numele de "Legea lui Murphy" provine de pe vremea unor experimente facute in anul 1949 la baza Fortelor Aeriene Edwards din Murdoc, California, in timpul unui proiect denumit MX981. Seful proiectului era un colonel, J. P. Stapp, iar acolo se experimentau efectele prabusirii avionului pe o pista din North Base. Participau si firmele Northrop Aircraft si Aero Medical Lab. Unul dintre inginerii de la Wright Field Aircraft era capitanul Edward Aloysius Murphy Jr. In timpul experimentului aparea mereu o eroare, ceea ce l-a facut pe Murphy sa remarce cu privire la tehnicianul vinovat de eroare: "Daca e vreo posibilitate sa o faca prost, o va face!". Peste vreo doua saptamani, Colonelul Stapp afirma intr-o conferinta de presa ca rezultatul experimentului a fost datorat credintei ferme in Legea lui Murphy si a efortului constant din partea echipei de a contrazice legea. Asa s-a lansat "Legea lui Murphy".
In lunile care au urmat, presa a asigurat o raspandire a "legii lui Murphy" si apoi a diferitelor ei variante si aplicatii. Aceasta a asigurat, asadar, istoria uneia dintre cele mai cunoscute legi naturale. Numerosi specialisti au creat legi ce le poarta numele, legi ce sintetizeaza o experienta intr-un domeniu anume sau surprind paradoxurile vietii cotidiene. Legile lui Parkinson, legile lui Peter, legile lui Finagle sunt la fel de celebre ca cea a lui Murphy. Acestea au fost inglobate ca atare in volumul care circula sub titlul de "Legile lui Murphy".
Cine este Murphy?
Edward Aloysius Murphy Jr. s-a nascut in zona Canalului Panama, la 11 ianuarie 1918, pierzandu-si viata intr-un accident de masina pe 17 iulie 1990. A absolvit liceul in New Jersey, dupa care a studiat la Academia Militara a SUA din West Point, pe care a terminat-o in 1940. In timpul Celui de-al Doilea Razboi Mondial, Murphy a luptat ca pilot in armata Statelor Unite in zona Pacificului, in India sau China.
Se pare ca legea lui Murphy este un concept relativ nou, care dateaza de la mijlocul secolului trecut. Magicianul Adam Hull Shirk a scris in anul 1920 lucrarea "Cum sa scapi de lucruri", un act magic, care spune ca noua din zece lucruri care pot merge rau, de obicei vor merge rau. Mai mult, chiar inainte de aparitia acestui eseu, exista o lege care se numea Legea lui Sod si care sustinea ca "riscul de producere a esecului este direct proportional cu efortul cheltuit si cu nevoia de succes". Astfel, legea lui Sod sustine ca o felie de paine prajita unsa cu unt va cadea intotdeauna pe partea cu untul. Dar, daca inaltimea mesei este dublata, de la 76 de centimetri la un metru si jumatate, painea va cadea cu partea unsa in sus, in aproximativ 80% din cazuri.
Legea lui Murphy in presa
Presa a acordat spatii intregi legii lui Murphy. Astfel, intr-un articol intitulat "The Desert Wings" aparut in martie 1978, se vorbeste despre faptul ca ceea ce a facut de fapt capitanul Murphy a fost sa copieze o lege mai veche, facand referire la legea lui Sod. Managerul proiectului Northrop, George E. Nichols, a compus si el cateva legi. A patra lege a lui Nichols spune "Evita orice actiune care are un rezultat inacceptabil".
In articol se mai pomeneste de Colonelul John P. Stapp care a conceput un paradox, "paradoxul ironic al lui Stapp" care spune: "Aptitudinea generala pentru inaptitudine face orice realizare un miracol de necrezut". Articolul confirma informatia potrivit careia afirmatia "Daca ceva rau se poate intampla, se va intampla" apartine lui Sod.
O istorie a legii lui Murphy
In 2003 s-a publicat cartea intitulata "O istorie a legii lui Murphy", care a fost scrisa de cercetatorul-documentarist Nick T. Spark. Acesta a detaliat istoria legii lui Murphy. Cartea a fost revizuita si publicata in 2006. Criticii spun ca este o carte serioasa, dar haios de citit. Publicatia contine o cantitate importanta de fotografii ale Fortelor Aeriene SUA si cateva imagini, inainte si dupa, cu proiectul MX981.
Legile lui Murphy
- Cand lucrurile merg prost undeva, au tendinta sa mearga prost oriunde.
- Cand sefii vorbesc despre cresterea productivitatii, niciodata nu se refera la ei insisi.
- Nu fi de neinlocuit. Daca nu poti fi inlocuit, inseamna ca nu poti fi nici promovat.
- Accidentele au loc atunci cand doi oameni incearca sa fie destepti simultan.
- Un birou curat este semnul unui sertar de birou indesat.
- Un elefant este un soarece construit conform indicatiilor guvernului.
- Doar pentru ca esti paranoic nu inseamna ca ceilalti nu sunt hotarati sa-ti faca felul.
- Este mai usor sa lupti pentru principiile tale decat sa te ridici la inaltimea lor.
- Teoria este sprijinita atat timp cat sunt asigurate fondurile.
- Daca nu reusesti de prima oara, distruge orice dovezi ca ai incercat.
- A gresi este uman, dar pentru a incurca lucrurile complet, iti trebuie un computer.