Mărțișorul, o tradiție mai veche de 8000 de ani
Calendaristic, astăzi, am scăpat de iarnă. Și, deși în multe zone din țară vremea e destul de mohorâtă, bucuria primelor flori de primăvară primite în dar alături de frumosul mărțișor nu poate fi umbrită de cerul înnorat. Pentru că ziua de astăzi are o semnificație aparte pentru noi, românii, care respectăm de mii de ani o tradiție cu o extraordinară încărcătură simbolistică deosebită: Mărţişorul.
Conform site-ului descoperă.ro, în vremea geto-dacilor, anul nou începea pe 1 martie. Mărţişorul oferit în prima zi a anului era considerat un talisman ce avea o putere magică prin care îi proteja pe cei ce îl purtau. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea. Primele mărţişoare descoperite în urma săpăturilor arheologice erau reprezentate de pietre de râu vopsite în alb şi roşu ce erau înşirate pe o aţă. Conform surselor istorice, practica ar fi mai veche de 8.000 de ani. Cele două culori sunt deschise interpretărilor: roşul poate semnifica vitalitatea femeii, iar albul – înţelepciunea bărbatului. Astfel, şnurul mărţişorului exprimă împletirea inseparabilă a celor două principii.
O altă legendă a mărțișorului
În peisajul folcloric circulă mai multe legende despre Mărţişor. Conform site-ului trăieșteromânește.ro, cea mai răspândită are la bază lupta dintre Rău şi Bine.
Legenda spune că Soarele s-a întruchipat într-un bărbat chipeş şi a coborât pe pământ, la o horă din sat. La scurt timp, un dragon l-a răpit dintre oameni şi l-a închis într-o temniţă. Brusc totul a luat o formă sumbră, păsările au încetat să mai cânte, izvoarele să curgă, iar copiii să râdă. Dar iată că un voinic a găsit curajul să-l înfrunte pe dragon. În decursul a trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna, tânărul ajunge la castelul dragonlui unde începe o luptă aprigă cu acesta. După zile întregi de înflăcărare, tânărul, rănit şi slăbit de puteri, reuşeşte să doboare dragonul şi să elibereze Soarele. Natura a prins viaţă, iar zâmbetele străluceau pe chipul oamenilor. Viteazul însă nu a ajuns să vadă primavara. Sângele său cald topea zăpada, iar ghioceii răsăreau ca semn al venirii primăverii. Când ultimul strop de sânge s-a scurs pe zăpada imaculată, tânărul a murit fericit că a reuşit să redea lumii Soarele.
Din acel moment, tinerii obişnuiesc să împletească doi ciucuraşi: unul alb şi altul roşu, numiţi „mărţişor”, pe care îi dăruiesc persoanelor dragi, mamelor, iubitelor, prietenilor. Roşu reprezintă dragostea faţă de frumos, victoria, iubirea, amintind de sângele tânărului brav care a salvat Soarele. Culoarea albă simbolizează sănătatea şi puritatea, oglindite în gingăşia ghiocelului – floarea care aduce primăvara. Semnificaţia literară a mărţişorului este la fel de sugestivă, un fel de „martie mic” pe care îl purtăm la piept în speranţa unui nou început, unui an îmbelşugat.
Să nu uităm să dăruim mărţişoare, să purtăm mărţişoare şi să ne bucurăm din plin de această tradiţie a noastră, a tuturor românilor, moştenită încă din preistorie.