Mihai Toader-Pasti, despre cum construiești case verzi și echipe tinere

Mihai Toader-Pasti este implicat în proiectarea, construcția și promovarea caselor solare inteligente, eficiente energetic și complet echipate de peste cinci ani, de la prima participare a unei echipe românești în competiția Solar Decathlon. Concursul adresat universităților a avut loc prima dată în SUA, în 2002, iar din 2010 este organizat și în Europa. Pe parcursul a 15 luni, echipele de studenți trebuie să proiecteze casa și să strângă banii cu care s-o construiască și s-o transporte, iar apoi în zece zile s-o asambleze acolo unde are loc competiția. Juriul acordă proiectului un punctaj în care evaluează atât arhitectura și soluțiile de inginerie și construcții, cât și eficiența energetică, condițiile de confort, inovația și abilitățile de comunicare ale echipei. În 2012, când România a mers la Madrid cu casa PRISPA, Mihai a aflat de la sora lui, care era arhitect, despre Solar Decathon.

A fost cel mai tânăr membru din echipă. Acum este managerul ei. Studenții au venit și au plecat, doar câțiva dintre ei au rămas să insiste asupra nevoii de schimbare a viziunii asupra locuirii. „Echipa formată în această toamnă este responsabilă să ducă mai departe povestea EFdeN. Pentru 2018 vom dezvolta o nouă locuință, de la zero, care să răspundă provocărilor locale din Orientul Mijlociu și anume: temperaturi ridicate, furtuni de nisip și umiditate crescută. Vom face această casă foarte versatilă pentru a putea fi ulterior adaptată și condițiilor din România și anume frigului și zăpezii din timpul anotimpului rece, problemă cu care Dubaiul nu se confruntă.” Casa va fi construită inițial în România, transportată pe uscat și pe mare în Dubai și reasamblată acolo. În echipa EFdeN sunt peste 70 de studenţi la arhitectură, inginerie, comunicare sau management. Ei vor concura cu alte 20 de echipe, din 16 țări de pe 4 continente.

Casa construită pentru ediția din 2014 a Solar Decathlon Europe, organizată la Versailles, poate fi vizitată în București (Bd. Pache Protopopescu, nr.66). Ea a fost transformată anul trecut în Primul Centru de Cercetare a Condițiilor de Confort din România. „De la idee la realitate a fost nevoie de peste 150.000 de ore de voluntariat a 350 de studenți, de peste 130 de companii care au contribuit la proiect cu servicii, produse și bani, de implicarea câtorva profesori geniali de la Universitatea de Construcții și Universitatea de Arhitectură, printre care Ancuța Neagu, Dorina Tărbujaru, Zina Macri, Tiberiu Catalina”, spune Mihai. „Contribuția mea și a colegilor mei a fost de a realiza acest centru și de a continua în fiecare dintre cele opt momente în care am fost extrem de aproape să oprim tot proiect.” De ce avem nevoie de un astfel de centru? Pentru că „progresul în tehnologie vine din reiterarea produselor deja existente, analiza lor și îmbunătățiri repetate. În cazul locuințelor nu se întâmplă prea des să fie analizate, pentru ca edițiile viitoare să fie îmbunătățite. În acest sector dezvoltatorul construiește o casă, o vinde și trece mai departe, pierzând total legătura cu cumpărătorul.”

Mihai și-ar dori ca în 2020 România să fie gazda unei ediții a Solar Decathlon, ca modalitate de promovare a inovației în construcții. „Casele solare, 100% electrice, eficiente energetic și sustenabile nu mai sunt un vis din viitor, sunt o realitate a prezentului și o necesitate. Organizarea unei astfel de competiții în România ar demonstra lucrul acesta prin aducerea a 20 de case din peste 14 țări și 4 continente în București, pentru ca oamenii să le vizite și să afle mai multe. Este și o oportunitate turistică foarte mare pentru România și pentru București. Competiția a luat naștere în SUA, sunt ediții în America de Nord, America de Sud, Europa, Asia și Orientul Mijlociu. Competiția are un public al său. Pentru România ar fi o oportunitate foarte bună de promovare la nivel internațional, atât prin atragerea de turiști, cât și prin dovada inovațiilor și progreselor tehnologice locale.”

Pentru o astfel de inițiativă e însă nevoie de implicarea mai multor actori locali. În privința relației cu autoritățile, Mihai spune că în primii ani au fost ignorați total de autorități. „Acum, în cadrul acestui guvern de tehnocrați, am avut o colaborare bună cu Ministerul Energiei, am purtat discuții și cu Ministerul Mediului, a fost o deschidere fără precedent în procesul de consultare publică, nu doar cu noi, ci și cu alte organizații. Însă ne-am fi dorit o colaborare mai puternică cu Ministerul Educației. Relația cu administrația locală a rămas la fel de rece ca la început. Este păcat pentru că avem nevoie de autorități pentru a putea face o schimbare la nivelul comunităților, orașelor și la nivelul întregii țări, iar implicarea administrației publice este crucială.” Din cauza acestui rol major jucat de autorități, Mihai vrea să părăsească, la un moment dat, mediul privat pentru a intra în cel public. „Din experiență ne-am dat seama ce importantă este Administrația Publică, atât pentru succesul în implementare unui proiect la scară largă, cât și pentru distrugerea unor proiecte cu potențial prin birocrație și corupție. Cred că este timpul ca tinerii din generația mea să se implice în politică, în administrația publică, în orice formulă care este mai presus de propria persoană sau organizație. Eu nu mi-am propus nimic în mod deosebit în viitorul apropiat, dar în următorii ani voi face și pasul acesta, cu siguranță.”

Pe calea antreprenoriatului

Pentru că succesul în competiții internaționale nu-ți aduce automat și pătrunderea pe piață și vânzări care să-ți permită să continui dezvoltarea, Mihai Toader-Pasti și Claudiu Butacu au convins trei investitori „vizionari” să-i ajute într-un demers antreprenorial. Au înființat compania EFdeN SA, cu o echipă formată din membrii de la PRISPA și EFdeN. „Am învățat că premiile și succesul nu au nicio legătură. Sau mai bine zis, premiile nu îți asigură succesul și poți să ai succes și fără premii. La PRISPA am luat premii, dar proiectul s-a oprit din lipsa fondurilor, astfel încât cu EFdeN am luat-o de la zero. Scopul nostru este să proiectăm și să construim locuințe 100% electrice, foarte eficiente energetic, care produc mai mult decât consumă, la cel mai înalt nivel de confort și siguranță. Toate acestea la un preț accesibil. Pe viitor vrem să ne extindem în zona de stații de încărcare electrice, copaci fotovoltaici și alte surprize pe care le pregătim.”

Mihai recunoaște că una dintre cele mai mari provocări o reprezintă găsirea unei modalități eficiente de a-i convinge pe dezvoltatorii imobiliari, fie ei companii sau persoane fizice, de a-și construi casa după prototipul lor. E nevoie, crede tânărul, de informarea și conștientizarea în rândul publicului asupra costurilor totale ale unei locuințe, nu doar a celor inițiale, dar și de înțelegerea importanței pe care o are asupra sănătății noastre modul în care e realizată casa în care trăim. „20% din costurile unei locuințe sunt cele inițiale, 75% – cele de operare și mentenanță pentru 50 ani și 5% – cele de demolare. O locuință sustenabilă, chiar dacă are un cost inițial mai mare, per total, ajunge să fie mai ieftină ca o locuință obișnuită, pentru că investiția va fi amortizată în timp prin faptul că nu are facturi lunare pentru încălzire, răcire, electrocasnice și iluminat, locuința producând mai multă energie decât consumă. În al doilea rând, 80% din timp îl petrecem în clădiri, astfel încât «sănătatea» unei clădiri ne influențează foarte mult sănătatea și productivitatea noastră, ca locuitori.” Un al treilea argument invocat este apropiata criză a resurselor și faptul că încălzirea globală pune în pericol existența generațiilor viitoare. Clădirile sunt responsabile de 40% din emisiile de CO2 și consumul de energie, iar locuințele electrice contribuie la un mediu mai curat.

Manager… din noroc?

Mihai a devenit managerul de proiect al EFdeN în 2012, după întoarcerea de la prima competiție, cea din Madrid. Proiectând și construind o locuință de la zero, fără vreo echipă de muncitori, obținând sponsorizări și transportând apoi casa, Mihai și colegii lui au învățat în mod practic și unii de la alții și despre arhitectură și construcții, și despre mediu și comunicare. „În 2012, după ce ne-am întors cu PRISPA din Madrid, o parte din echipă a mers la Bacău pentru a o reconstrui, alții scriau pentru predarea post-competiție ce trebuia trimisă organizatorilor și, în același timp, lucrau la propunerea de calificare pentru ediția din Versailles. Am devenit project manager din noroc: s-a întâmplat ca eu să propun o organigramă, un timeline și obiectivul și toată lumea să fie de acord cu ele. Nu avem niciun fel de experiență de management niciunul dintre noi, dar cred că împreună cu Claudiu, Ioana și Eduard am format o echipă de management incredibilă. Ce m-a ajutat pe mine a fost probabil experiența ca Student Team Leader din cadrul proiectului PRISPA. Eram responsabil de relația cu toți membrii echipei de la toate specialitățile– să fie productivi și fericiți, să ameliorez conflicte, să existe o stare de bine.” În primii ani aproape fiecare decizie era discutată de cei patru membri ai conducerii. Apoi deciziile au fost luate anticipând răspunsul celorlalți. „În 2012, înainte de EFdeN, un manager cu experiență și rezultate ne-a spus că nu poți lucra cu prietenii și îmi aduc aminte că m-a indispus acest lucru. Se pare însă că am reușit să fim și foarte buni prieteni, dar și serioși și performanți împreună, să fim o echipă de management extraordinar de unită și sperăm să insuflăm asta și noilor coordonatori.”

„Atâta timp cât ai un obiectiv clar și măreț, o echipă se poate închega în jurul lui”

Nu e ușor lucru să coordonezi o echipă de sute de studenți, chiar pasionați de ceea ce fac și entuziaști, plini de idei și de intenții bune. Mai ales atunci când nu prea ai experiență de management. „Noi am început de la zero, fără experiență de construcții, fără experiență de management, fără niciun fel de experiență – până la urmă. Din 2012 și până acum, în proiectul EFdeN au fost peste 350 de studenți organizați într-o structură piramidală, cu coordonatori pentru fiecare departament, de la arhitectură, interior, structuri, instalații până la comunicare și parteneriate. Ne întâlneam și lucram la aceeași masă și discutam fiecare idee, indiferent de la cine venea. A fost o colaborare foarte deschisă și flexibilă între membrii întregii echipe.” Mihai spune că în acești ani, lucrând la proiectele EfdeN, a învățat că nimic nu e simplu și că este nevoie de multă muncă și anduranță. „Fiind un proiect pe doi ani, recompensa vine foarte foarte greu, iar tinerii din România nu sunt obișnuiți să lucreze atât de mult, mai ales că după doi ani poți să câștigi sau să pierzi. E un risc foarte mare și un pariu din acest punct de vedere.” Cu toate acestea, atâta timp cât ai un obiectiv clar și grandios, o echipă se poate închega în jurul lui. „Oamenii își doresc să facă lucruri interesante, mărețe, să iasă în evidență, să aibă parte de experiențe mai speciale, să se diferențieze față de alți tineri, să facă performanță, să salveze planeta. Volumul de muncă dedicat pentru un proiect de voluntariat este unul incredibil, cred însă că fiecare om a învățat ceva în acest proiect.” S-au legat prietenii între membrii echipei, s-au organizat zile de naștere și Revelioane, așa încât relațiile dintre ei au fost de la egal la egal. „EFdeN nu a fost niciodată despre o persoană, ci despre lucrul în echipă, despre colegialitate, empatie. Cred că secretul nostru a fost că ne păsa excesiv de orice: de oameni, de produse, de materiale, de relația cu sponsorii, de cât de fericiți erau voluntarii. Acest lucru pune o presiune pe tine de a fi mai bun, de a excela, de a fi atent la detalii. Am învățat să fim atenți la detalii.”

Au fost și situații dificile în care au avut de pierdut în urma deciziilor luate, își amintește Mihai. „Nu am mers niciodată pe cel mai simplu drum sau pe cel mai scurt, ne-am rătăcit des, dar am ajuns mereu la destinație. Cea mai dură experiență a venit ca urmare a celui mai mare risc pe care ni l-am asumat. În 2014, înainte de Versailles, din cauza problemelor financiare aveam două soluții pentru asamblarea casei în Franța: prima era să contractăm o firmă specializată și a doua, pe care am ales-o, să mergem aproape toată echipa, 40 de persoane, și să recompensăm munca tuturor celor implicați. A fost mai scump, a ieșit mai puțin bine și a durat mai mult.” Mihai spune că scopul participării la competiție a fost în primul rând ca studenții să învețe cât mai mult, cu riscul de a obține un punctaj mai mic la concurs. „Am ales această variantă pentru că viziunea noastră, de la început, a fost ca studenții să facă proiectarea și execuția pentru a înțelege mai bine problemele din execuție și a deveni mai buni profesioniști. Nu am mers pentru a câștiga premii cu orice compromis. Această decizie ne-a costat poziția în competiție, am întârziat două zile, am pierdut astfel trei probe și nu am mai urcat pe podium, acolo unde meritam, conform feedbackului primit.”

La întoarcerea de la la Versailles în echipă au rămas doar cei patru membri ai managementului – Mihai, Claudiu Butacu, Ioana Prodan, Eduard Răducanu, plus Ana-Maria Ghiță, responsabilul de parteneriate, și Mihai Fotescu, responsabil de organizarea șantierului. Ceilalți s-au angajat sau au început cursuri de masterat sau doctorat. „Din punct de vedere educațional am fost mândri de rezultat. Din punct de vedere al viziunii de schimbare a societății românești nu stăteam foarte bine. După patru ani de muncă intensă eram din nou la început, din nou puțini. Dar nu am renunțat.” Au făcut o nouă propunere pentru o nouă competiție iar în octombrie au aflat că sunt printre echipele care vor participa la Solar Decathlon Middle East 2018. Nu mai pornesc de la zero, au lecțiile participărilor anterioare învățate, au realizat primul centru de cercetare, un campus sustenabil, derulează proiecte de schimbare a legislației cu privire la producția de energie verde pentru micii producători casnici, încep o afacere, au 9 obiective și merg mai departe.