Povestea româncei care trăiește visul american: Este mai bine să înveți din greșelile altora decât să le faci orbește pe ale tale
Sunt aproximativ 15 ani de când a plecat din România în Statele Unite. Alexandra spune că nu a fost vorba de ”taking a leap of faith”, ci mai degrabă de ”being ready to conquer the world”.
”Am studiat de foarte tânără, am mers la toate concursurile la care puteam să mă duc, am avut rezultate foarte bune, am fost angajată chiar din timpul facultății de o firmă de modă din România, am fost trimisă în delegații în toată lumea, dar simțeam că pot mai mult. Mă uitam pe fereastra firmei selecte, vedeam orizontul și știam că o să îl cuceresc. Printr-o întâmplare, am ajuns în New York, îmi făceam Revelioanele acolo, eram o tânără de succes, îmi permiteam din bani proprii să îmi fac vacantele de Sărbători la New York. Șansa a făcut să întâlnesc o doamnă care era foarte influentă (fără sa știu) într-o companie de modă în New York. După ce am schimbat câteva cuvinte și a aflat ce palmares am, mi-a oferit postul de creator de modă în acea casa de modă newyorkeză”, povestește Alexandra.
Ea mărturisește că s-a simțit foarte bine, la început, ca imigrantă în SUA. Asta pentru că era euforică, totul părea incitant, primise șansa vieții sale, așa că simțea că are multă putere de muncă și un spirit de neînvins. ”Apoi lucrurile nu au fost chiar ușoare, a început foarte multă muncă, au fost suișuri și coborâșuri, dar experiența m-a maturizat și m-a format”, continuă Alexandra.
Ușor, ușor, grație muncii susținute, a reușit cu timpul să pună pe picioare propria afacere. Am vrut să aflăm ce a motivat-o să urmeze calea antreprenoriatului și dacă cumva a simțit nevoia de a vă refugia din acest uriaș univers al modei americane și globale în propriul univers sau a fost vorba de cu totul altceva.
”Lucrul la corporațiile de modă din New York mi-a dat foarte multă experiență în ceea ce înseamnă dezvoltarea unei companii, partea de design o știam și excelam întotdeauna, dar am căpătat experiența și în show-room și producție. Odată cu experiența a venit și cernerea lucrurilor mai puțin pozitive. De-a lungul anilor am observat ca atribuțiile designerului erau mai puțin creative, toată colecția fiind industrializată și mai mult era concentrată pe business și producerea multor unități în detrimentul stilului și a standardelor unui design original.
Am vrut să arăt lumii întregi cine sunt: nu un designer no name, o mică piesă de puzzle dintr-o mie, ci unicat! Îmi spuneam mereu că eu nu studiez de la vârsta de 3 ani pictura, nu mi-am dedicat toată copilăria studiului artelor plastice, ca sa ajung cineva neînsemnat. Eu am știut dintotdeauna că voi fi un artist consacrat și cu aceste gânduri în minte mi-am pus bazele companiei”.
Singura creatoare de modă și artă care își prezintă simultan creațiile vestimentare și de pictură
Și iată că a reușit, căci prin show-urile sale couture a devenit un artist consacrat. Ba mai mult, prezentările sale chiar sunt unicat, căci Alexandra combină creațiile vestimentare cu arta.
”Primele amintiri cu și despre arta sunt de la vârsta de 3 ani. Mama mea m-a înconjurat cu albume de arta și inserat admirația față de arta. Tot timpul spun ca eu în primul rând sunt artist plastic și apoi designer. Consider că un designer (creator de modă) nu poate fi designer dacă nu este și artist plastic. Un artist plastic poate sa fie artist plastic chiar dacă nu este designer. Eu iubesc arta, creez arta în mai multe forme ale ei, iar moda este preferata mea, într-adevăr”, mărturisește Alexandra.
”Poison” este depre a cuceri prin frumusețe
Cât despre colecția “Poison”/ “Otravă”, pe care a adus-o și în România, Alexandra spune că numele nu are în acest caz o conotație negativă. Ba din contră. ”Este vorba de a cuceri prin frumusețe, de femeia care domină, este vorba de femeia impunătoare care nu poate fi ignorată. “Poison” este și un parfum creat de Dior al cărui miros se impregnează în piele și rezistă zile întregi. Este un miros acaparator, de aici și numele colecției “Poison”, femeia care acaparează toată atenția”, explică designerul.
Chiar dacă colecția inspiră putere și o imagine pozitivă, am vrut să aflăm și care e cea mai toxică otravă pentru ea din punct de vedere al relațiilor cu oamenii.
”Invidia. Mulți oameni mă invidiază și încearcă să mă submineze. Unii stau în umbră, mă studiază și încearcă sa mă copieze în tot ceea ce fac. Și falsitatea. Mie îmi plac oamenii deschiși, fără ifose și cu realizări proprii”, explică aceasta.
”Relația” cu România
Alexandra spune că are o relație bună cu România și că vine în țară cel puțin o dată pe an. A încercat în timp să dezvolte legături de afaceri și acum spune că se va axa mai mult pe acest lucru. ”Mă întorc temporar în România, eu aparțin acum celor 2 continente, acasă înseamnă New York-ul pentru mine, dar rădăcinile le voi avea întotdeauna în România, în București. Și mă voi întoarce, mereu…”, menționează aceasta.
Cât despre industria modei de la noi, Alexandra glumește și spune că a fi designer este, mai nou, sportul preferat al nostru. Dar lăsând gluma la o parte, ea spune că ”industria modei în România este puternică". "Există fabrici de confecții dotate, care produc pentru Louis Vuitton, Burberry, Lanvin și multe altele. Chiar dacă produc produse parțiale – unele firme mari nu produc toată colecția ci numai câteva piese sau părți dintr-o piesă, tot au potențial foarte mare. Există oameni foarte bine pregătiți în acest domeniu (mai ales din punct de vedere tehnic) și fabrici bine dotate. Eu am mare speranță că voi putea colabora cu fabrici din România”, precizează Alexandra.
Ea spune că lucrează foarte mult, că se sacrifică, iar uneori ratează sărbători, zile de naștere. ”Familia este foarte importantă, bineînțeles, dar lucrăm împreună. Am privilegiul să îmi văd copiii crescând lângă mine, să le fiu aproape, ne facem programul nostru. Nu avem un program monoton. Viața noastră este interesantă, nu pot trăi fără acest sentiment și atunci ne facem viața interesantă împreuna. Călătorim mult”, explică Alexandra.
Iată cele mai importante învățăminte pe care Alexandra le-a învățat, ca antreprenor, respectiv pe plan personal personal, până acum:
- Fii puternic! Luptă, sacrifică-te pentru un țel măreț! Să ai mintea deschisă! Creează-ți o viziune! Nu te gândi numai la ziua de mâine.
- Viața profesională și personală se combină la mine. Pentru că trăiesc ceea ce fac.
- Mulți oameni au motto-ul “Trăiește Clipa! “ Eu urăsc aceste lozinci. De multe ori prezentul este nefavorabil dar îți poți găsi energia, speranța, inspirația în trecut și viitor.
Q&A: Interviu fulger cu Alexandra Popescu-York
Q: Cum aţi defini talentul?
A: Abilitate supranaturală care poate fi dezvoltată prin studiu.
Q: Ce înseamnă succesul pentru dvs?
A: Succesul pentru mine înseamnă să ai rezultate foarte bune pe toate planurile, să excelezi. Să fii foarte bun în ceea ce ți-ai propus să faci și să îți propui să făci foarte multe.
O femeie de succes pentru mine este o femeie care are și carieră și familie.
Q: Dar eşecul?
A: Să fii mediocru, să nu excelezi în nimic și nu reusesti sa îți depășești condiția. Să nu lași nimic in urma ta.
Q: Greşelile reprezintă un mod de a învăţa?
A: Sună frumos, dar nu e neapărat adevărat. Este mai bine să înveți din greșelile altora decât să le faci orbește pe ale tale. E mai greu să îți revii după ce ai făcut greșeli. Dar, da, în caz că este inevitabil să faci greșeli, măcar poți să înveți din asta. Eu mă implic foarte mult în ceea ce fac, de exemplu într-o prezentare de modă, obsesiv studiez fiecare detaliu cu prețul extenuării mele. Niciodată nu voi regreta asta. Voi regreta dacă nu voi da totul din mine pentru acel proiect. Am satisfacția maxima când EU știu ca am făcut tot posibilul sa iasă perfect. Ce nu ţine de mine, nu este vina mea.
Q: Cum v-aţi caracteriza ca antreprenor?
A: Ca antreprenor sunt curajos.
Q: Dar ca om?
A: Puternic. Deschis. Luptător și dominator.
Q: Cine v-a fost mentor?
A: Mama mea.
Q: Care este ce mai mare teamă a dvs?
A: Să se întâmple o tragedie. Pierderea unei ființe dragi.Tot ce ține de mine, planific, dar îmi este teamă de ce nu depinde de mine.
Q: Care e ideea dvs de fericire?
A: Să fiu recunoscută, respectată și admirată în carieră și să fiu alături de familia mea. Să avem o stare generală de sănătate, bunăstare financiară și pace.
Q: Ce i-aţi spune unui tânăr creator de modă aspirant?
A: Muncește din greu.