Putere fără vulnerabilitate nu se poate. Brené Brown ne explică de ce

Avem de toate, dar totul ne lipsește. Vrem să iubim, dar și să avem inima închisă. Vrem să reușim, dar fără să greșim. Vrem să fim liberi, dar fără să fim autentici.

Dar putere fără vulnerabilitate nu se poate. Brené Brown ne explică de ce.

CULTURA INSUFICIENȚEI

În cartea sa, „The Soul of Money”, Lynne Twist vorbește despre cultura insuficienței, pe care o numește „marea minciună”.

Dimineața, uneori chiar înainte de a ne deschide ochii, primul nostru gând este că nu am dormit suficient. Următorul gând este că nu avem suficient timp. Nici măcar nu ne-am ridicat din pat, picioarele noastre încă n-au atins podeaua, dar noi deja avem un sentiment de inadecvare, de lipsă, de insuficiență. După aceea ne petrecem cea mai mare parte a zilei ascultând, explicând, plângându-ne sau îngrijorându-ne de toate câte ne lipsesc. Iar seara, când mergem la culcare, gândul ne stă la tot ce nu am apucat să facem sau să obținem peste zi. Ne culcăm și ne trezim cu senzația de insuficiență. Acest mod de a gândi stă la baza tuturor supărărilor, lăcomiilor, prejudecăților și certurilor noastre cu viața.

Pornind de la ideea lui Lynne Twist, Brené Brown subliniază că această cultură a insuficienței ne face să credem că niciodată nu suntem suficient de buni, de perfecți, de slabi, de puternici, de frumoși, de victorioși, de inteligenți, de siguri, de în siguranță, de extraordinari. Nu ne simțim niciodată suficient de valoroși pentru a ieși în față și a ne lăsa văzuți, pentru a fi iubiți, pentru a avea un sentiment sănătos de apartenență, pentru a ne ști sau a nu ne îndoi de rostul nostru pe lume. Dar dacă ne umanizăm viziunea, dacă privim în jurul nostru omenește, cu căldură și înțelegere, vom reuși să vedem lucrurile într-o lumină clarificatoare – lumină care dispare, însă, imediat ce începem să aplicăm peste oameni și situații o etichetă stigmatizantă.

Așadar, cultura insuficienței este cea care ne domină gândurile, comportamentele, emoțiile și care, încet, dar sigur, transformă totul: pe noi, modul cum trăim, cum iubim, cum muncim, cum conducem oameni și firme, cum ne creștem copiii, cum guvernăm, cum predăm în școli și cum ne conectăm unii la alții.

Din cultura insuficienței vin rușinea, tendința de a face mereu comparații, dezimplicarea și distanțarea de toate – care se manifestă în familie, la locul de muncă, în școli și comunități. Astfel nu mai suntem dispuși să ne asumăm propria vulnerabilitate și ne reducem capacitatea de a trăi și de a interacționa cu lumea și cu viața, pentru că nu suntem conștieți de propria valoare.

Opusul insuficienței nu este abundența. De altfel, insuficiența și abundența sunt două fațete ale aceluiași lucru. Opusul insuficientului este suficientul. Capacitatea de a trăi din sentimentul suficienței este ceea ce Brené Brown denumește Wholeheartedness = trăirea autentică, din toată inima, cu conștiința propriei valori. Esența acestui mod de viață este, așadar, conștiința propriei valori și vulnerabilitatea – care presupune să accepți incertitudinea, să te lași văzut, să-ți asumi riscuri emoționale și să știi că ești suficient (de bun, de inteligent, de util, de frumos, de valoros, de cu sens pe lume).

VULNERABILITATEA SE AFLĂ ÎN ESENȚA ORICĂREI EXPERIENȚE OMENEȘTI SEMNIFICATIVE

Ne menținem la o distanță sigură de toți și de toate și avem mereu pregătită o strategie de ieșire. Dar se poate ajunge la excelență, fără vulnerabiliate? Nu. Degeaba schimbăm noi nu știu câte armuri, de-a lungul vieții. Limitând conexiunea umană și implicarea, armura ne apără, de fapt, de siguranță și de fericire.

Vulnerabilitatea nu este slăbiciune, iar nesiguranța, riscurile și expunerea emoțională de fiecare zi nu sunt opționale. Totul pornește de la implicare. Curajul și claritatea scopurilor noastre depind de capacitatea și de disponibilitatea noastră de a ne accepta și de a ne asuma propria vulnerabilitate. Cu cât mai invulnerabili vrem să fim, cu atât mai temători și mai deconectați suntem.

Dacă ne petrecem viața așteptând să fim perfecți și blindați, vom sacrifica relații interumane și oportunități ce nu pot fi recuperate, vom risipi timpul ce ne este dat, ne vom refuza talentele și nu ne vom îndeplini rolul pe care numai noi îl putem împlini.

Perfecțiunea și blindarea sună tentant, dar nu există în experiența umană. Trebuie să intrăm în scenă, indiferent care – o relație, o întâlnire importantă, un proces de creație sau o discuție dificilă în familie – cu curaj și cu dorința de a fi prezenți și implicați. Viața nu se trăiește de pe margine.

Așa că întreabă-te:

• De unde vine teama ta de vulnerabilitate?
• Cum te protejezi de vulnerabilitate?
• Ce preț plătești atunci când te inchizi în tine și te ții la distanță?
• Cum ți-ai putea asuma propria vulnerabilitate, în așa fel încât să poți începe să transformi modul în care trăiești, iubești și îți conduci viața, firma, echipa?

Vulnerabilitatea se află în esența oricărei experiențe omenești semnificative.

În mediul de afaceri se discută mult despre leadership inspirat, creativitate și inovare. Iar problemele cel mai des întâlnite sunt neimplicarea, lipsa feedback-ului, teama de a deveni irelevant în această lume a schimbărilor rapide, nevoia de claritate și de scop. Dacă vrem să reaprindem pasiunea și să stimulăm inovația, atunci trebuie să reumanizăm mediul de lucru. Pentru că dacă rușinea este principala unealtă de management, atunci implicarea moare. Dacă eșecul nu este o opțiune, nu mai este loc pentru învățare, creativitate și inovație.

Contează ce știm, dar cine suntem este infinit mai important. Iar pentru a-l deservi pe „a fi” mai mult decât pe „a ști” trebuie să fim vulnerabili și să avem curajul de a ieși în față. Primul pas este să știm cine suntem și să fim autentici.

La baza funcționalității se află autenticitatea, pentru că funcționează bine numai ce este în acord cu sine. Și numai ce este în acord cu sine poate fi în acord și cu toate celelalte. Nu degeaba plopul nu face pere și nici răchita micșunele. Numai când ești tu însuți ai acces la toate resursele tale – atât pentru a fi fericit, cât și pentru a fi rezilient. Vulnerabilitatea înseamnă adevăr.

PUTEM AVEA UN SENTIMENT REAL DE APARTENENȚĂ NUMAI ATUNCI CÂND TRĂIM AUTENTIC

Apartenența este nevoia înnăscută a omului de a simți că face parte din ceva mai mare decât sine. Pentru că această nevoie este atât de primară, adeseori omul caută să și-o satisfacă căutând aprobare și integrare. Dar apartenența și integrarea sunt fundamental diferite. A aparține înseamnă a fi acceptat pentru exact cine ești. A te integra înseamnă a renunța la părți din tine (cele care „nu se potrivesc” cu mediul). Prin urmare, apartenența și integrarea nu deservesc același scop. Integrarea împiedică apartenența.

Așadar, putem avea un sentiment real de apartenență numai dacă suntem autentici și numai în măsura în care ne acceptăm pe noi înșine. Înainte de toate, trebuie să știm să ne aparținem nouă înșine. Apartenența nu depinde de ceva exterior nouă (oameni sau circumstanțe), ci se află în inima noastră.

Apartenența trebuie să fie autentică, reală, necondiționată, nenegociabilă și nenegociată.

SUNTEM NĂSCUȚI PENTRU CONEXIUNE UMANĂ

Apartenența presupune conexiune umană – care este scopul existenței noastre. Viața are sens numai prin conexiune umană, iar în lipsa ei suntem nefericiți.

Dar, vorbind despre cele mai importante relații și experiențe de conexiune interumană din viața lor, participanții la cercetările desfășurate de Brené Brown au vorbit despre inimă frântă, despre trădare, despre rușine, despre teama de a nu fi demni de conexiunea umană reală – toate firești și necesare în viață și în procesul de învățare. Dar oamenii au mereu tendința de a-și defini lucrurile după ceea ce nu sunt – mai ales când e vorba despre experiențe emoționale.

Astfel, Brené Brown a ajuns la concluzia că rușinea joacă un rol foarte important în viața noastră și că trebuie să o studieze și să înțeleagă cum să cultivăm reziliența atunci când ne confruntăm cu sentimentul că nu suntem suficient de buni și că nu suntem demni de iubire și apartenență. Cercetările i-au arătat ce au în comun oamenii care fac față rușinii și care cred că sunt demni de iubire – adică oamenii care trăiesc autentic, cu conștiența propriei valori, oamenii wholehearted, cum îi numește Brené Brown.

WHOLEHEARTEDNESS – TRĂIREA AUTENTICĂ, DIN TOATĂ INIMA, CU CONȘTIINȚA PROPRIEI VALORI

Trăiesc autentic și au conștiința propriei valori oamenii care:

1. Cultivă autenticitatea: renunță să se mai gândească la ce cred ceilalți
2. Cultivă compasiunea față de sine: renunță la perfecționism
3. Cultivă reziliența: renunță la perfecționism
4. Cultivă recunoștința și bucuria: renunță la insuficiență și la teama de întuneric
5. Cultivă intuiția și credința: renunță la nevoia de certitudine
6. Cultivă creativitatea: renunță la comparație
7. Cultivă jocul și odihna: renunță la epuizare ca simbol al statutului social și renunță la productivitate ca simbol al respectului de sine
8. Cultivă calmul și liniștea: renunță la anxietate și neliniște ca mod de viață
9. Cultivă munca cu semnificație și sens: renunță la îndoiala de sine și la „așa trebuie”
10. Cultivă râsul, cântecul și dansul: renunță la nevoia de a fi cool, la modă, în tendințe și mereu stăpân pe situație

Sigur că nu e suficient să știm toate acestea. Trebuie să căutăm să le încorporăm în stilul nostru de viață.

CONCLUZII

Iubirea și apartenența sunt nevoie vitale ale tuturor oamenilor – bărbați, femei și copii deopotrivă. Suntem născuți pentru conexiune umană – care dă scop și sens vieții noastre. În lipsa iubirii, apartenenței și conexiunii umane suferim.

Cercetările arată că între oamenii care au în viața lor iubire și sentiment de apartenență și cei cărora le lipsesc există o singură diferență: cei care cred că merită să fie iubiți, care iubesc și care au sentimentul de apartenență sunt cei care cred că sunt demni de iubire și apartenență. Viața lor nu este mai ușoară, nu au mai puține necazuri, nu suferă mai puține pierderi, nu sunt feriți de eșec sau depresie, nu sunt feriți de divorț sau de faliment. Numai că, prin toate aceste experiențe, ei dezvoltă practici și obișnuințe și regăsesc credințe care le întăresc conștiința faptului că merită să fie fie iubiți, că merită să aparțină, că merită să simtă bucurie.

Conștiința propriei valori nu apare din senin, trebuie cultivată zilnic – iar pentru asta sunt utile metodele mai sus menționate.

Principala preocupare a oamenilor care trăiesc autentic și au conștiința propriei valori este să trăiască cu curaj, compasiune și prin conexiune umană. Iar catalistul curajului, al compasiunii și al conexiunii umane este vulnerabilitatea. De altfel, capacitatea de asumare a vulnerabilității valoarea cea mai clar identificată și exprimată de acești oameni. Ei atribuie vulnerabilității tot ce este bun în viața lor – de la succes profesional la reușita în căsnicie și la cele mai fericite momente pe care le trăiesc în calitate de părinți.

Să trăim cu inima deschisă, așadar. Pentru că nu poți obține cu inima închisă ceea ce numai inima deschisă îți poate da.

---

SURSE:

Brené Brown – The Gifts of Imperfection
Brené Brown – Daring Greatly
Brené Brown – Braving the Wilderness

*Brené Brown este profesoară şi cercetătoare la Colegiul Postuniversitar de Asistenţă Socială de la Universitatea din Houston, Texas. Studiază vulnerabilitatea, curajul, stima de sine şi rușinea. Este autoarea mai multor cărţi, care au ajuns nr. 1 pe lista celor mai bine vândute titluri în The New York Times: The Gifts of Imperfection (Darurile imperfecţiunii), Daring Greatly (Curajul de a fi vulnerabil), Rising Strong (Ridică-te puternic), Braving the Wilderness (Curajul în sălbăticie), Dare to Lead (textual: Îndrăznește să conduci). În iunie 2010 a susținut o prelegere TED despre puterea vulnerabilității (TEDTalks), care acum are aproape 37 mil. de vizualizări.

Foto: Pexels